Odata cu venirea primaverii, ma bucur sa anunt ca sunt pregatita pentru o noua aventura de birou. Imi caut job, cu alte cuvinte. Pana acum am lucrat in advertising (junior project manager), in media (account executive si marketing executive) si in organizare de evenimente (Olimpiadele Comunicarii). In prezent, sunt in echipa de comunicare “Let`s Do It, Romania!”, in special pe partea de PR.Totul aici.

Probabil ca mi se potriveste comunicarea, pentru ca m-am simtit mereu ca pestele in apa. Imi plac oamenii, imi place sa cunosc altii, in fiecare zi, imi place sa merg la evenimente si imi place in egala masura sa vorbesc si sa ascult. Am intrat in lumea asta acum 3 ani si atunci s-a produs un “click“. Am si o scrisoare de intentie sincera, unde explic mai detaliat de ce ma potrivesc in ea. Merita citita – feedback-ul a fost pana acum unul incurajator

In plus, imi place sa scriu. Am facut-o pana acum din placere pura, de aproape 4 ani, aici. Mi-as dori sa imi dezvolt mai mult aceasta pasiune, in perioada urmatoare, pentru ca mi-am dat seama ca imi place cu adevarat. De aceea, mi-as dori si sa scriu pentru o revista (dar nu numai). Cred ca scrisul e o ocazie frumoasa de a explora lumea, de a te imbogati in fiecare moment, asa ca as simti ca traiesc unul dinte cele mai importante vise pe care le am.

Pe scurt, imi doresc sa lucrez in PR (organizare de evenimente inclusiv) sau jurnalism – sau chiar in amandoua deodata. Sunt genul de om care face lucrurile cu pasiune, pentru ca n-am sa ma multumesc niciodata cu mai putin de atat.

Asa ca, daca stiti pe cineva care angajeaza, sau aveti un job potrivit cu descrierea de mai sus, va rog sa-mi scrieti aici. Abia astept sa va cunosc!

Tags: job, jurnalism. scris. evenimente, oameni, pasiune, pr, provocari // 2 Comments »

Nu stiu daca ati avut vreodata acel sentiment ciudat ca lucrurile nu se potrivesc. Acea senzatie care se simte undeva in suflet,  bine ascunsa, ca acel ceva pe care il doriti nu o sa iasa. Ca si cum ai incerca sa lipesti 2 bucati de hartie fara sa aiba lipici. Pur si simplu nu e sa fie, cel putin pe moment, pana gasesti lipiciul. Ca oricat te-ai chinui,  nu se va intampla.  Am vrut de cateva ori in viata sa fac totul pentru ceva si sa nu mearga niciodata. Cand e el in oras nu esti tu, sau cand tocmai ai plecat, suna telefonul ca a ajuns, scenariul repetandu-se din nou si din nou. Si mai sunt multe alte exemple. Bad timing?

Privind de departe toata scena, poti sa auzi vocea care iti spune sa renunti, ca nu merge.  Ca poate va merge, dar nu acum. Ca tocmai dorinta de a iesi blocheaza ceva, acolo, la un nivel superior si de neinteles.  Si ca numai detasarea poate sa aduca toate elemente in acelasi film. Pauza e si ea un ingredient important. Aceea e secunda in care trebuie sa te opresti.

Si, intr-adevar, se schimba ceva. Numai daca lasi timpul sa treaca, sa dispara vraja negativa care parca facea ca totul sa fie inaccesibil. E  ca si cum s-ar fi dat refresh si acum e bine. Nu inteleg si nu cred ca am cum. Pot doar sa simt cand se intampla, sa oftez si sa astept.

// 1 Comment »

Mereu am crezut ca in zilele speciale trebuie sa se intample lucruri speciale. Cred ca mi se trage de la prea multe povesti citite cand eram mica si de la prea multe filme cu surprize si artificii. Si acest “trebuie” se transforma in asteptari, care inseamna de fapt presiune – presiune pe mine, pentru ca doar eu stiu ce e in mintea mea. Dorinta asta de a iesi totul perfect ma caracterizeaza de cand ma stiu. Ziua de nastere perfecta, momentul magic, surpriza neasteptat de placuta. Si cand nu se intampla … dezamagire, evident.

Anul asta de ziua mea m-am hotarat sa nu mai am nici o asteptare. Am primit deja cel mai frumos cadou pe care il puteam primi: merg din nou! Stau turceste si scriu(ceva imposibil de facut daca ai ghips, am aflat ), dupa o baie luuunga (alt lucru imposibil de facut cu piciorul rupt) si dansez prin casa (… ) pe melodia asta. Sa vina ora 00:00! Oricum, eu n-am 23 de ani pana maine la 9 dimineata

Tags: 23 de ani, asteptari, perfect, ziua mea // 2 Comments »

Daca as fi genul de blogger care scrie despre ce i s-a intamplat in fiecare zi, as avea multe de povestit zilele astea. Am sa o fac un pic, asa ca o exceptie, pentru ca sunt niste lucruri in spate despre care vreau sa vorbesc de fapt.

Trec printr-o perioada in care nu pot sa merg – am piciorul in ghips si mai am de asteptat vreo luna pana o sa fie ok. Daca stai acasa, s-ar putea sa fie mai usor. Eu asa am facut, timp de 3 saptamani. Mi-am creat o bula temporala, o pauza de la viata, ca sa stau linistita si sa fac lucruri pentru mine, departe de lume, dar pastrand contactul cu ce e important.

Am facut insa si niste experimente. Am vrut sa vad cum e sa iesi in lume si sa nu poti sa mergi, am vrut sa vad cum ma simt si cum reactionez la oameni si la privirile lor. Am fost in Mall cu un carucior. Ciudat, usor, nu neaparat placut, fara prea multe probleme insa. A fost comod si chiar m-am distrat, uneori. Oamenii mi s-au parut normali si detasati, chiar mai draguti decat cu ceilalti. E mai usor cand stii ca o sa treaca.

Am fost si la cateva examene, de data asta cu carje. Si atunci am vazut ce inseamna cu adevarat sa poti merge. Cand a trebuit sa urc 2 etaje intr-un picior, pentru ca liftul nu mergea, in timp ce colegii mei urcau scarile in viteza, cand ii vedeam cum mergeau de la unii la altii, am vazut cat e de pretios. Stiu ca nu spun noutati si ca se stie ca apreciezi ceva cu adevarat doar cand nu il mai ai, dar e normal. Acum ca abia astept sa merg din nou, a merge mi se pare ceva … minunat Chiar e ceva ce nu au toti oamenii.

In ceea ce priveste presiunea sociala, e mai mare in cel de-al doilea caz. Sunt oameni de varsta mea, care ma cunosc. E greu sa te simti normal, cand stii ca nu e chiar asa. Dar e un experiment bun, care spune multe despre mine ca om.

N-am inteles niciodata oamenii care, atunci cand li se intampla ceva, desi nu e neaparat grav,  fac tot ce pot ca sa isi mentina o stare rea. De ce sa nu te imbraci dragut, daca poti, chiar daca esti internat? De ce sa nu faci lucruri pe care le poti face si care te pot inveseli? De ce sa nu dai petrecerea de ziua ta doar pentru ca mergi mai greu? Daca tot esti intr-o stare mai putin buna, de ce sa nu te concentrezi pe ce merge bine, pe lucrurile care te pot face sa iesi din filmul trist? Eu, de exemplu, am fost la shopping

Tags: a merge, experiment, scoala // 3 Comments »

Sursa

Acum ceva timp am dat peste o definitie a curajului care spunea ca acesta nu inseamna lipsa fricii, ci a actiona chiar daca ea exista, fiind constient de riscuri, stiind ca si daca ai sa cazi,  poti sa te descurci cu asta. Nu mai intalnisem abordarea asta si mi-a placut. Mi s-a parut chiar ca poate fi mai mult decat o vorba inteleapta si profunda.

Totodata, am observat, la mine cel putin, ca nu fac multe lucruri ca sa nu ma simt vulnerabila, expusa. Totul devine necunoscut si nu mai am control. Pana cand, intr-o zi, cineva mi-a aratat o alta fata a lucrurilor si atunci am inteles. Vulnerabilitatea inseamna de fapt putere, pentru ca inseama exact acel curaj – curajul de a te expune, de spune ce gandesti si ce simti, privindu-l in ochi pe celalalt, punand totul pe masa, riscand sa suferi, sa schimbi relatii, sa distrugi prietenii, sa surprinzi oameni. Nimeni nu intelege sentimentul pana nu il traieste si e chiar unul ciudat. Asa iti dai seama ca puterea a existat mereu in tine si ca cea adevarata se simte numai in momentul in care esti sincer si spui tot ce ai de spus. Fara ezitari, fara ambiguitate si fara cuvinte “uitate”. Tocmai pentru ca majoritatea oamenilor nu o fac.

E un sentiment nou, pe care acum incep sa il gust. Imi place tot mai mult pentru ca e neasteptat de placut. E ca si cum as fi luat o gura de aer proaspat, plutesc  si sunt treaza, cu mintea limpede, simturile ascutite, foarte constienta. Ganditi-va putin. Ce s-ar schimba daca ati spune cateva din lucrurile pe care le tineti doar pentru voi? Cum ar reactiona cei din jur? Ar fi incantati, uimiti, incurcati, fara cuvinte? Puteti s-o luati ca pe un experiment si sa vedeti ce se intampla. Daca va place, transformati-l intr-un exercitiu constant, pana cand devine natural si se intampla de la sine.  S-ar putea sa fiti suprinsi de ce veti deveni

Tags: ambiguitate, curaj, vulnerabilitate // 3 Comments »