Mai avem mai putin de o luna pana la curatenia nationala de pe 24 septembrie! Saptamana aceasta am dat drumul la campania de advertising, asteptata de toata lumea!

Conceptul de anul acesta al campaniei este Echipa Nationala De Actiune. Vorbim despre echipa LDIR, care este alcatuita din oameni care vor sa schimbe ceva, oameni care nu stau pe margine, oameni de actiune. Am ales directia sportiva, pentru ca este foarte mobilizatoare si plina de energie, si asa sunt si spoturile noastre. Anul acesta, am putut sa ne implinim un vis pe care l-am avut si anul trecut: sa aducem vedete in spot. Ziua de filmare a fost minunata, cu 2 reprize, alaturi de echipa Commitet si regizorul Andrei Amarfoaie, oameni extrem de profesionisti si simpatici. Am filmat intai cu Adi Despot si Bitza, iar dupa amiaza cu Zoli, Cornel, Diana Dumitrescu si Dana Rogoz. Noua ne place ce a iesit si avem si making of, pentru care multumim din suflet celor de la CevaDeVis!

Prima varianta de spot tv – Dana Rogoz, Diana Dumitrescu, Zoli si Cornel

A doua varianta de spot tv – Adi Despot & Biza

Anul acesta, agentia care ne-a ajutat sa gandim campania de promovare este Friends, carora le multumim pentru ca au fost alaturi de noi de fiecare data cand am avut nevoie. Sunt oameni absolut minunati acolo, adevarati Doers, ca si noi.

De asemenea, am dat startul la inscrieri pentru 24 septembrie! Va puteti inscrie pentru curatenie aici, si va asteptam pe toti, dragi Doers, sa fim si mai multi decat am fost anul trecut, sa aratam ca n-a fost o intamplare minunea de pe 25 septembrie 2010! Let`s Do It!

Tags: Evenimente // 3 Comments »

Am avut intotdeauna o admiratie secreta pentru oamenii care au curaj sa spuna ce gandesc si carora nu le e frica sa fie in opozitie cu alti oameni, fie ei si o majoritate infricosatoare. Oamenii care, desi sunt criticati foarte mult si considerati neconstructivi, lipsiti de diplomatie, prea directi, sunt respectati si apreciati tacit de toata lumea. Si asta pentru ca si restul si-ar dori sa aiba curajul lor.

De asemenea, mi se pareau foarte misto oamenii cu temperament vulcanic, carora le clocoteste sangele in vine, care fac in fiecare moment ce simt.  Care isi iau ce isi doresc, care se lovesc de multe lucruri, dar le accepta pe toate asa cum vin, care nu analizeaza prea mult fiecare cuvant si fiecare reactie. Care dau totul, ard in momentul acela, spun tot ce au pe suflet, iar apoi se intorc racoriti si stiu ca nu a mai ramas nimic… nici o urma care sa nu ii lase in pace zile si nopti viitoare.

Toate aceste cuvinte vin din partea unui om calm, calculat, foarte atent cu ce spune si cum e interpretat. Nu imi ieseam din fire, nu reactionam impulsiv, gandeam foarte mult inainte sa fac vreo afirmatie. Si nu-mi placea. Mi-as fi dorit sa fiu … ca cei despre care am povestit. De multe ori, ramaneam cu lucruri nespuse, care se transformau in intrebari in mintea mea: “de ce n-am spus ce cred cu adevarat?”,  “de ce n-am facut pur si simplu ce simteam?”, “”de ce fac mereu asa?”.

Ei bine, nu stiu cand si nu stiu cum, s-a produs switch-ul si am trecut in prima categorie. Unul dintre motive e sigur faptul ca am patit de multe ori ca, desi stiam dupa discutii in particular, care e parerea fiecarui membru al unui grup, sa ma trezesc intr-o discutie in plen ca nimeni nu mai recunostea nimic. Si atunci mi-am asumat eu rolul acesta. Si am descoperit ca … nu e cu nimic mai bine. Da, e un sentiment placut ca am curaj si ca spun ce cred si ce simt, insa ideea ca trebuie sa spui lucurilor pe nume – unor lucruri de multe ori nedorite  – e foarte greu de suportat. Eu una simt cum ma transform intr-o vrajitoare si nu stiu ce sa fac cu asta Pozitia asta nu e foarte placuta, chiar daca e una autentica.

Apoi, impulsivitatea a aparut si ea. Acum mi se pare o dovada de imaturitate sa nu te poti controla si nu mi se mai pare interesant sau revigorant. E doar pe moment si cred ca taria de a nu te lasa prada placerilor temporare e o mare virtute. Sunt intr-o mare dilema si legat de asta.

Cred ca diferenta dintre cele 2 categorii este si legata de greutatea cuvintelor, dar si de profunzimea lor. Cu cat faci mai des pasul spre a da lucrurile pe fata, cu atat lumea se obisnuieste ca esti asa si nu le mai ia asa de “in plin”. Atunci cand esti un om calculat, care analizeaza totul, o parere spusa dupa indelungi cugetari ar putea sa atarne mai mult, plus ca este de multe ori o dovada de minte limpede si maturitate.

Dilema mea insa ramane: eu de unde sunt de fapt? Voi din ce categorie faceti parte?

Tags: Ganduri // 4 Comments »

Marti a fost conferinta de lansare pentru editia a doua “Let`s Do It, Romania!” Am anuntat si oficial ca o vom face din nou si in 2011, pe 24 septembrie!

Am organizat o conferinta de presa draguta, unde am invitat si sustinatori ai nostri sa ni se alature. Am oferit presei cifrele din 2010, in premiera absoluta, dar am vorbit si despre noutatile de anul acesta. Sunt fericita sa anunt ca avem gata Raportul “Let`s Do It, Romania!” 2010!!! Acesta poate fi citit aici, si puteti citi in el toata povestea noastra. Cum am inceput, cine au fost primii oameni, cum s-a construit proiectul, ce piedici am avut, cati bani am strans, cum am facut promovarea, care au fost momentele grele, cu ce ne mandrim, ce au zis voluntarii pe 25 septembrie, cine sunt oamenii care ne-au ajutat + multe multe poze frumoase tare! La final, feedback de la echipele locale si sfaturi pentru editii viitoare. Sunt o multime de lucruri nestiute, o multime de secrete impartasite Suntem tare mandri! Cu aceasta ocazie, am lansat si noul site!

Let`s Do It Again, Romania!!!

Tags: Evenimente // Add Comment »

Stiu, au trecut deja cateva zile de la Gala Societatii Civile, festivalul care ne-a facut pe noi, cei de la Let`s Do It, Romania! asa de fericiti. Vreau totusi sa las si aici putin din emotiile si bucuria din acea seara.

Am inscris proiectul la 2 categorii si speram ca vom castiga macar un premiu. Inscrierea a luat ceva timp, ne-am chinuit cu formularul, apoi cu materiale, insa simteam ca merita. La Gala au fost multi dintre colegii nostri si chiar sunt incantata ca au venit asa multi, inclusiv dintre cei noi. Ne-am asezat unii langa altii si am asteptat sa vina randul categoriilor noastre. M-am prins abia in sala ca nu aveam un discurs, in caz de ceva, asa ca am schitat cateva cuvinte pe telefon…in caz de. Cu cat se apropiau sectiunile noastre, cu atat imi batea inima mai tare… Si a venit prima. Comportament civic si participare publica. Locul I … Let`s Do It, Romania! Doamne cum imi tremurau picioarele… eram si pe tocuri, a fost asa greu sa urc scarile… la un moment dat am crezut ca nu o sa pot, m-am si oprit. Intr-un final am ajuns pe scena, impreuna cu toata gasca, pentru ca am urcat toti… in timpul ce rula pe scena un filmulet facut cu ceva zile in urma, in care prezentam LDIR. Am intrebat-o pe Ana daca nu zice ea prima ceva si a zis ca nu, asa ca am spus eu cateva lucruri. Mi se intampla des ca, in momentul in care ajung in fata multimii, sa devina totul clar si sa stiu exact ce am de spus. Asa a fost si acum si mi s-a parut ca am vorbit bine (dupa, cand am vazut inregistrarea, mi-au sarit in ochi toate pauzele si repetitiile…in fine ). Ce ma mai ingrijora era filmuletul, unde abia am vorbit un minut. Arata mult mai bine decat ma asteptam! Ana a multumit tuturor si am coborat, cu bine. Am dat si un scurt interviu la Radio Romania Cultural si am ajuns la loc.

Peste ceva vreme…din nou sectiunea noastra! Proiecte si campanii de voluntariat si premiul I … Let`s Do It, Romania! Am urcat din nou pe scena, de data asta doar cu Ana si am spus cateva lucruri despre ce vom face in 2011. A fost un pic mai usor

La final, am sperat sa luam si marele premiu. N-a fost sa fie, dar ne-am pozat entuziasmati pe scena, in hol, pe scari, la panou, all over the place! A fost frumos si am fost super fericiti! Ne-am dus direct sa sarbatorim, in Centrul Vechi. Multumim tuturor colegilor nostri din tara, pentru ca si datorita lor proiectul a fost un succes!

Multumim inca o data pentru premii si felicitari tuturor proiectelor inscrise! Am vazut niste super oameni in seara asta, cu inimi mari mari de tot!

Tags: Aparitii, Evenimente // 2 Comments »

Un manager de corporatie se duce in vacanta pe o insula linistita, departe de viata tumultoasa de zi cu zi.

Cum statea el relaxat pe plaja, vede un pescar care pescuia in tihna, fara sa se agite foarte tare. Managerul intra usor usor in vorba cu el si ii spune:

- Uite, te vad ca pescuiesti aici. Stii ce-ai putea sa faci? Sa iti mai iei cativa prieteni, sa pescuiti impreuna si sa si vindeti din pestele prins. Apoi, cu banii castigati, sa va luati o barca si niste plase de prins pesti si sa mergeti in larg. In acest fel, veti prinde mai multi pesti si veti face mai multi bani. Cu banii stransi puteti sa va faceti o firma si sa ajungeti si sa vindeti in alte orase si sa exportati in ceva timp si in alte tari. Veti face o multime de bani si apoi veti merge in vacante foarte scumpe, pe insule exotice.

Pescarul ii raspunde nedumerit si amuzat:

- Dar… eu sunt deja pe o insula exotica

Ok, de obicei cand spun povestea asta lumea rade si se gandeste ca managerul e un fraier, ca se chinuie atat de mult timp pentru ceva ce pescarul are deja. Cu scopul asta am spus si eu povestea de cateva ori. Cu toate astea, la un moment dat m-am gandit mai atent la cei 2 si mi-am dat seama ca exista de fapt o mare diferenta intre ei. Nu e totuna sa stai pur si simplu pe o insula, asta sa fie viata ta dintotdeauna, si sa ajungi pe aceeasi insula, dupa o viata de munca solicitanta. Si asta pentru ca noi apreciem lucrurile prin comparatie si acest lucru le face pe unele sa fie extrem de pretioase. Si ni se par valoroase cele pentru care facem eforturi mari.

Si mai e ceva. Aud de multe ori oameni care si-ar dori vieti simple, sa se retraga undeva, sa fie “pescari”, sa aprecieze din nou lucruri marunte, cum sunt un rasarit de soare, un cantec de pasare sau un pom inflorit, si asta sa le fie de ajuns. Eu nu cred ca merge asa. Una e sa te nasti intr-un sat si sa traiesti toata viata acolo, sa nu stii cum e sa ai atat de multe facilitati, confort si atat de multe placeri si obligatii induse, si alta e sa duci ani in sir o viata intr-un oras cosmopolit, cu distractii, job si promovari, obiective de atins si lucruri de demonstrat si sa renunti deodata, ca sa duci o viata la tara. Din nou, pentru ca facem in continuu comparatii. Daca ai apucat sa experimentezi niste senzatii, e mult mai greu sa renunti la ele. Nu imposibil, insa doar mai greu.

De multe ori, ignoranta te face mai fericit.

Tags: Ganduri // 7 Comments »