Am avut intotdeauna o admiratie secreta pentru oamenii care au curaj sa spuna ce gandesc si carora nu le e frica sa fie in opozitie cu alti oameni, fie ei si o majoritate infricosatoare. Oamenii care, desi sunt criticati foarte mult si considerati neconstructivi, lipsiti de diplomatie, prea directi, sunt respectati si apreciati tacit de toata lumea. Si asta pentru ca si restul si-ar dori sa aiba curajul lor.

De asemenea, mi se pareau foarte misto oamenii cu temperament vulcanic, carora le clocoteste sangele in vine, care fac in fiecare moment ce simt.  Care isi iau ce isi doresc, care se lovesc de multe lucruri, dar le accepta pe toate asa cum vin, care nu analizeaza prea mult fiecare cuvant si fiecare reactie. Care dau totul, ard in momentul acela, spun tot ce au pe suflet, iar apoi se intorc racoriti si stiu ca nu a mai ramas nimic… nici o urma care sa nu ii lase in pace zile si nopti viitoare.

Toate aceste cuvinte vin din partea unui om calm, calculat, foarte atent cu ce spune si cum e interpretat. Nu imi ieseam din fire, nu reactionam impulsiv, gandeam foarte mult inainte sa fac vreo afirmatie. Si nu-mi placea. Mi-as fi dorit sa fiu … ca cei despre care am povestit. De multe ori, ramaneam cu lucruri nespuse, care se transformau in intrebari in mintea mea: “de ce n-am spus ce cred cu adevarat?”,  “de ce n-am facut pur si simplu ce simteam?”, “”de ce fac mereu asa?”.

Ei bine, nu stiu cand si nu stiu cum, s-a produs switch-ul si am trecut in prima categorie. Unul dintre motive e sigur faptul ca am patit de multe ori ca, desi stiam dupa discutii in particular, care e parerea fiecarui membru al unui grup, sa ma trezesc intr-o discutie in plen ca nimeni nu mai recunostea nimic. Si atunci mi-am asumat eu rolul acesta. Si am descoperit ca … nu e cu nimic mai bine. Da, e un sentiment placut ca am curaj si ca spun ce cred si ce simt, insa ideea ca trebuie sa spui lucurilor pe nume – unor lucruri de multe ori nedorite  – e foarte greu de suportat. Eu una simt cum ma transform intr-o vrajitoare si nu stiu ce sa fac cu asta Pozitia asta nu e foarte placuta, chiar daca e una autentica.

Apoi, impulsivitatea a aparut si ea. Acum mi se pare o dovada de imaturitate sa nu te poti controla si nu mi se mai pare interesant sau revigorant. E doar pe moment si cred ca taria de a nu te lasa prada placerilor temporare e o mare virtute. Sunt intr-o mare dilema si legat de asta.

Cred ca diferenta dintre cele 2 categorii este si legata de greutatea cuvintelor, dar si de profunzimea lor. Cu cat faci mai des pasul spre a da lucrurile pe fata, cu atat lumea se obisnuieste ca esti asa si nu le mai ia asa de “in plin”. Atunci cand esti un om calculat, care analizeaza totul, o parere spusa dupa indelungi cugetari ar putea sa atarne mai mult, plus ca este de multe ori o dovada de minte limpede si maturitate.

Dilema mea insa ramane: eu de unde sunt de fapt? Voi din ce categorie faceti parte?

Etichete:calm, dilema, frica, impulsiv, pasiune de phoebs
4 Comments »

De fiecare data cand gasesc oameni care respira pasiune si misca ceva in ceilalti, mi se pare ca viata are cu adevarat un sens. Simt asa un fior de bucurie si incantare si imi doresc sa fiu si eu un astfel de om, chiar si pentru o singura persoana, 0,05%. Asa mi-am adus aminte ce rost avea blogul asta, inca de la inceputurile sale: era locul unde scriam despre ce m-a facut sa am declick-uri, locul unde spuneam povesti care m-au inspirat, locul in care cautam sa potrivesc piese de puzzle si sa gasesc solutii la tot felul de intrebari mai mult sau mai putin usoare. Totul, pentru mine si pentru oameni ca mine – era de fapt si acesta un scop – sa descopar oameni cu aceeasi convingere ca pasiunea e totul si acelasi entuziasm transpus in oricare ar fi modul pe care l-au ales pentru a vorbi lumii.

In ultimele luni am uitat de ce scriam, nu parea sa mai gasesc vreo utilitate in asta si nici n-aveam de gand sa ma reapuc prea curand, pana nu simteam ca e ce trebuie. Si astazi … everything came back to me! Mi-am amintit ce efect poate avea o simpla replica, un discurs, o persoana cunoscuta la o expozitie sau un text citit exact la momentul potrivit. Mi-am amintit ca idei care nu ne dau pace zile intregi au deseori nevoie sa fie impinse in gol pentru a se transforma in decizii, mi-am amintit cat de mult ajuta in clipele de singuratate sa realizezi ca mai sunt multi altii la fel de confuzi/tristi/nehotarati/speriati ca tine. Mi-am amintit ca lucrurile in care ma regasesc si in care pun pasiune nu trebuie si nu au de ce sa moara, pentru ca sunt atat de rare si atat de pretioase. Asa ca am sa continui.

Ce m-a inspirat a fost Talk-ul de mai jos si, in special, pasiunea cu care Sarah vorbeste. Este o tanara de 23 de ani, care crede si promoveaza spoken word poetry, o forma de a scrie absolut minunata. Pe tot parcursul discursului e in the flow, ma face sa simt ca e exact unde isi doreste si se joaca cu cuvinte intr-un mod delicios, pentru ca asta o reprezinta. Asa se intampla atunci cand ti-ai gasit calea: totul devine simplu, pentru ca esti “din peisaj”, incepi sa iti permiti sa fii atent la orice detalii, pentru ca big picture e deja rezolvat. Sarah vorbeste despre cum s-a apucat de spoken word poetry, despre cat de usor le e oamenilor sa se exprime prin acesta forma de arta accesibila oricui. Si asta pentru ca fiecare are propriile povesti, de o autenticitate pura, cuceritoare, atunci cand sunt puse pe hartie. Uitati-va, numai, veti intelege despre ce vorbesc! Multumesc, Nico, pentru ca mi-ai facut cunostiinta cu Sarah!

Etichete:a scrie, blog, insipratie, pasiune, povesti, sarah kay, spoken word poetry de phoebs
2 Comments »

Odata cu venirea primaverii, ma bucur sa anunt ca sunt pregatita pentru o noua aventura de birou. Imi caut job, cu alte cuvinte. Pana acum am lucrat in advertising (junior project manager), in media (account executive si marketing executive) si in organizare de evenimente (Olimpiadele Comunicarii). In prezent, sunt in echipa de comunicare “Let`s Do It, Romania!”, in special pe partea de PR.Totul aici.

Probabil ca mi se potriveste comunicarea, pentru ca m-am simtit mereu ca pestele in apa. Imi plac oamenii, imi place sa cunosc altii, in fiecare zi, imi place sa merg la evenimente si imi place in egala masura sa vorbesc si sa ascult. Am intrat in lumea asta acum 3 ani si atunci s-a produs un “click“. Am si o scrisoare de intentie sincera, unde explic mai detaliat de ce ma potrivesc in ea. Merita citita – feedback-ul a fost pana acum unul incurajator

In plus, imi place sa scriu. Am facut-o pana acum din placere pura, de aproape 4 ani, aici. Mi-as dori sa imi dezvolt mai mult aceasta pasiune, in perioada urmatoare, pentru ca mi-am dat seama ca imi place cu adevarat. De aceea, mi-as dori si sa scriu pentru o revista (dar nu numai). Cred ca scrisul e o ocazie frumoasa de a explora lumea, de a te imbogati in fiecare moment, asa ca as simti ca traiesc unul dinte cele mai importante vise pe care le am.

Pe scurt, imi doresc sa lucrez in PR (organizare de evenimente inclusiv) sau jurnalism – sau chiar in amandoua deodata. Sunt genul de om care face lucrurile cu pasiune, pentru ca n-am sa ma multumesc niciodata cu mai putin de atat.

Asa ca, daca stiti pe cineva care angajeaza, sau aveti un job potrivit cu descrierea de mai sus, va rog sa-mi scrieti aici. Abia astept sa va cunosc!

Etichete:job, jurnalism. scris. evenimente, oameni, pasiune, pr, provocari de phoebs
3 Comments »

Exista o categorie de oameni in lumea asta care mie imi place mult de tot. Sunt cei care cred in lucruri aparent imposibile, cei care au curajul sa incerce atunci cand nimeni nu le da nici o sansa de reusita. Ei au o viziune,  vad deja implinite lucruri pe care altii nici nu indraznesc sa si le imagineze. Vor sa-si depaseasca limitele si nu le pasa de regulile impuse. Iar pasiunea cu care povestesc despre ele, increderea pe care o transmit din tot sufletul lor ii  cucereste pe oameni si ii fac sa mearga alaturi de ei.  O descriere despre ei care-mi place la nebunie este asta:

Tot asa, exista si categoria de oameni de care nu-mi place. Sunt cei care nu cred in visele altora, sunt cei care descurajeaza si privesc cu indoiala orice incercare iesita din comun.  Rad, ironizeaza, combat si se multumesc sa ramana in cerculetul lor stramt si plictisitor. Daca ar fi dupa ei, am fi inca in pesteri.

Oamenilor din prima categorie am sa le spun ceva. La anul vom organiza cel mai mare proiect eco din Romania, care isi propune sa stranga tot gunoiul din tara intr-o singura zi.  Se numeste Let`s Do It Romania! si are in spate o echipa ambitioasa, care crede ca se poate.  Fac parte din ea, pe partea de comunicare,  si sunt mai mult decat mandra de asta.   Avem deja o cauza pe Facebook si un cont pe Twitter si va invit sa va alaturati initiativei.  Proiectul a fost initiat in Estonia si a continuat in Letonia si Lituania.  Ei au reusit.

La anul, vom reusi si noi.

P.S. Vom avea si tembuilding, pus la cale de echipa japoneza, la Orange Concept Store Mi se pare un loc minunat pentru imprietenire

Etichete:eco, gunoaie, incredere, let`s do it romania, pasiune de phoebs
14 Comments »