M-am luptat de cand ma stiu cu dorinta de a pastra in viata mea oamenii si lucrurile care imi plac tare si care imi fac mult bine. Cred ca mereu imi va fi greu sa accept cand unele lucruri dispar, pur si simplu, fara prea multe explicatii sau fara sa existe un motiv real, palpabil, pentru care se intampla asa. Am cautat mereu sa inteleg care e cauza, de ce unii oameni nu mai vorbesc cu mine, de ce se schimba oameni din viata mea de la un an la altul, de ce unii  nu mai sunt actori principali si nu mai au nici un cuvant de spus in filmul meu.

La fel, sunt atat de multe lucruri pe care le faceam inainte frecvent si care acum nu ma reprezinta. Sunt intr-o continua transformare si asta nu se va opri niciodata.

Mi-a spus cineva recent ca trebuie sa accept si atat, ca nu totul se petrece intotdeauna cum imi imaginez sau cum ma astept eu. Poate ca si el incerca sa ma pregateasca pentru o viitoare disparitie … nu stiu inca Uitandu-ma totusi in urma, in ultimele luni si in ultimii ani, exista persoane minunate, cu care nu vorbesc in fiecare zi sau cu care nu mai vorbesc de luni intregi, dar care sunt totusi foarte speciale pentru mine. Si cred ca incep sa inteleg si sa fiu ok cu ideea ca unii oameni au doar acest simplu rol: cateva ore, cateva zile, cateva luni, apar, isi pun amprenta puternic, ma ajuta sau ma influenteaza pozitiv si… asta a fost. Si asta nu inseamna ca e rau. Inseamna doar ca… si-au indeplinit misiunea si ca totul e perfect asa cum este. Interventiile lor sunt de-a dreptul salvatoare, apar in momente cheie sau spun ceva ce nu mi-ar fi trecut niciodata prin minte. Si apoi gata. Nu are rost mai mult de atat, pentru ca orice prelungire a prezentei lor ar fi fortata. Imi e greu inca sa accept in totalitate ca nu am cum sa ii pastrez pe toti langa mine, ca cei mai buni prieteni, insa fiecare dintre ei va avea mereu un loc al lui in inima mea. Pentru ca ei toti au contribuit la ce sunt eu astazi. Si ma bucur tare ca a fost asa si stiu ca, atunci cand va veni din nou momentul, vor fi acolo din nou. Iar eu am sa zambesc frumos si am sa sper ca de data asta vor sta mai mult.

Etichete:misiune, oameni, perfect, transformare, zambet de phoebs
No Comments »

Odata cu venirea primaverii, ma bucur sa anunt ca sunt pregatita pentru o noua aventura de birou. Imi caut job, cu alte cuvinte. Pana acum am lucrat in advertising (junior project manager), in media (account executive si marketing executive) si in organizare de evenimente (Olimpiadele Comunicarii). In prezent, sunt in echipa de comunicare “Let`s Do It, Romania!”, in special pe partea de PR.Totul aici.

Probabil ca mi se potriveste comunicarea, pentru ca m-am simtit mereu ca pestele in apa. Imi plac oamenii, imi place sa cunosc altii, in fiecare zi, imi place sa merg la evenimente si imi place in egala masura sa vorbesc si sa ascult. Am intrat in lumea asta acum 3 ani si atunci s-a produs un “click“. Am si o scrisoare de intentie sincera, unde explic mai detaliat de ce ma potrivesc in ea. Merita citita – feedback-ul a fost pana acum unul incurajator

In plus, imi place sa scriu. Am facut-o pana acum din placere pura, de aproape 4 ani, aici. Mi-as dori sa imi dezvolt mai mult aceasta pasiune, in perioada urmatoare, pentru ca mi-am dat seama ca imi place cu adevarat. De aceea, mi-as dori si sa scriu pentru o revista (dar nu numai). Cred ca scrisul e o ocazie frumoasa de a explora lumea, de a te imbogati in fiecare moment, asa ca as simti ca traiesc unul dinte cele mai importante vise pe care le am.

Pe scurt, imi doresc sa lucrez in PR (organizare de evenimente inclusiv) sau jurnalism – sau chiar in amandoua deodata. Sunt genul de om care face lucrurile cu pasiune, pentru ca n-am sa ma multumesc niciodata cu mai putin de atat.

Asa ca, daca stiti pe cineva care angajeaza, sau aveti un job potrivit cu descrierea de mai sus, va rog sa-mi scrieti aici. Abia astept sa va cunosc!

Etichete:job, jurnalism. scris. evenimente, oameni, pasiune, pr, provocari de phoebs
3 Comments »

Scriam acum ceva timp despre oameni si am auzit astazi o metafora care mi-a placut mult: “fiecare om este un roman“. M-am si imaginat stand in cafenea, alaturi de multe carti groase Ca sa continui cu metafora, mie imi place sa citesc. Mult sunt inconjurata zilnic de sute de carti si nu stiu pe care sa o deschid mai repede. Pe unele le-am parcurs, mai mult de jumatate, pentru ca au fost usor de citit. Altele, desi complexe, m-au captivat inca de la inceput si n-am putut sa le mai las din mana pana cand nu am aflat cateva dintre secretele lor. Altele sunt mai misterioase, te lasa sa descifrezi mult prea putin, fata de cat ai vrea, dar asta ma ambitioneaza si mai mult. Unele au niste povesti ametitoare, pe care cu greu iti vine sa le crezi, altele m-au plictisit inca de la primele pagini si le-am abandonat. Unele mi-au pus o multime de intrebari, altele m-au lasat ele sa le intreb lucruri, iar altele mi-au dat tare de gandit. Unele stiu cum sa ma ia si unde sa ma duca, altele m-au pierdut de la primele randuri. Sunt atatea pe care nu le-am deschis niciodata, dar tare as vrea.

Cand vine vorba de coperti si infatisare, unele sunt foarte colorate si te fac sa vrei sa vezi ce se ascunde in interior. Am dat peste foi subtiri, moi, care se strecoara prin degete, peste foi groase cu scris apasat, peste foi cu scris mic si greu de citit, peste texte cu note de subsol la care trebuie sa fii foarte atent, peste cuprinsuri care spun altceva decat continutul, peste coperti care trezeau curiozitatea, dar si peste coperti care ma faceau sa ma indepartez, pentru ca nu era genul meu de carte. Desi se spune sa nu judeci o carte dupa copertile ei, sunt mult prea multe carti cu coperti stralucitoare, care seamana cu a mea, ca sa apuc sa ma uit si peste cele gri. Ma atrag ca un magnet cele cu pagini colorate diferit, cu portiuni arginitii sau auriu, cu pagini ba groase, ba subtiri, care surprind, la fiecare nou capitol.

Ce e cel mai interesant la cartile despre care am povestit este ca n-am reusit sa termin niciuna. Sunt inca multe foi albe, nescrise. Ceea ce ma bucura cel mai mult este ca niciuna nu are inca un epilog.

Etichete:carti, citesc, coperti, foi, oameni, pagini de phoebs
10 Comments »

Probabil e si perioada asta speciala de vina pentru ce am sa scriu. Dar nu numai. E perioada cu cele mai multe petreceri din an, cu cea mai multa lume pe strazi si cu ocazii nenumarate sa cunosti oameni noi. Si despre asta vreau eu sa vorbesc.

Cred ca unul din lucrurile care imi face placere foarte mare oricand si oriunde este sa cunosc oameni cu care sa am ce sa vorbesc. Am o inclinatie deosebita pentru asta, mai mult decat altii. Asa cum spuneam intr-un post anterior, viata mea se invarte in jurul comunicarii. Si nu ma satur niciodata sa cunosc alte si alte tipuri de oameni. Fiecare om are ceva special, se stie, dar trebuie sa recunosc ca eu nu am atata rabdare. Stau mult cu persoane cu care descopar imediat ceva interesant si cu care simt ca sunt pe aceeasi lungime de unda. Superficialitate, se poate spune, eficienta, de asemenea. De la o vreme imi place si sa cunosc oameni care vad lucrurile foarte diferit fata de mine, pentru ca ma ajuta sa am o perspectiva mai larga si sa inteleg, cu fiecare zi, ca exista mii si mii de fatete ale aceleiasi probleme. Imi da flexibilitate, adica. Ce poate fi mai frumos decat o intalnire a unor oameni interesanti, dezghetati, pasionati de diverse lucruri, cu idei explozive si glume bune? Nu se poate sa nu iasa scantei! Daca e ceva din care nu m-as opri niciodata (in afara de mancat ciocolata ) este o discutie cu un om care ma face sa am mici declick-uri, ca sa nu le spun mici revelatii, sau care ma inspira. Parca simt ca urc, putin cate putin, ca ma imbogatesc cu fiecare cuvant. Cred ca nu incetez niciodata sa fiu uimita si luata prin surprindere de natura umana.

Si stii ce e minunat? Calatoria asta fascinanta nu se sfarseste niciodata. Oamenii te pot surprinde mereu cu noi reactii, oricand poate aparea altcineva. E nepretuita senzatia ca iei din nou si din nou cireasa de pe tort. Doar ca mereu e alt tort.

Etichete:comunicare, discutii, oameni, vorbesc de phoebs
7 Comments »