Entries Tagged as 'bine'

Cele mai bune momente

Sunt unele momente in care poti fi tu insuti, total si irepetabil. Merge mai ales daca esti singur si intri intr-o stare din aia de nepasare si “i`m so good it hurts” :) La asta ajuta de multe ori o melodie cu care faci “click” si pe care o asculti pe repeat toata seara, care te scoate la dans si te face sa te uiti in oglinda. Si culmea, sa ti se para ca arati super, chiar daca, luate separat, elementele fetei nu ar fi nici pe departe in cea mai buna stare. Avem asa: creion negru, putin intins, dar nu se vede, ca doar port ochelari, par care nu mai e drept si nici prea aranjat, dar care parca sta bine oricum, asa ciufulit, un hanorac mov cu dungi albe, care sta comod si fara pretentii si niste blugi skinny mulati, perechea buna. Muzica e data tare, eu cant cat ma tine vocea si parca nimic din ce azi dimineata parea trist nu mai are vreo forta. Accent pe unele cuvinte, note inalte la refren si miscari haotice :)We gotta fight fight fight fight fight for this love!” Unele melodii si unii oameni te fac sa fii personajul principal din poveste, care o sa reuseasca si care lupta din toate puterile pentru visele lui. Si, mai ales, care se accepta asa cum e si merge hotarat pe strada, cu incredere si privind drept inainte. Si care din cand in cand mai danseaza pe trecerea de pietoni:) De aici o invatatura: faceti-va lista de melodii “feeling good” si lista cu discursuri motivationale. Tineti-le acolo ca nu stiti cand veti avea nevoie sa le scoateti din sertar.

E clar: tot ce trebuie sa stiu e cum sa intru in starile astea productive, de constientizare maxima, asta e tot ce conteaza. Nu conteaza nimic din ce ar putea crede ceilalti ca ai nevoie, nu are nici o relevanta ca cei din jur considera ca viata ta e perfecta sau ca ai tot ce ti-ai putea dori. Nu trebuie sa ai casa perfecta sau sa iesi super aranjat din casa, sa ai un job invidiat de toti sau sa pleci in vacanta unde toti pleaca, daca asta nu te face de fapt sa fii fericit. Daca tu stii undeva, in interior, ca nu e ok, e ca si cum fumezi iarba si iti spui ca e cool, cand tu iti petreci urmatoarele 2 ore nemiscat intr-un colt si nu stii cum sa dispari mai repede din peisaj. Gaseste doar moduri de a intra in starea autentica si lucrurile vor veni ca prin magie la tine. Si chiar cele pe care le vrei.

Cele mai bune momente ale mele sunt cele in care nu simt nevoia de a face nimic in plus ca sa ma simt bine … pentru ca e deja bine. Starea buna de a fi “cea mai Anca” da toata stralucirea de care am nevoie. Pentru ca la asta ma pricep cel mai bine.

Bine prin rau

Intotdeauna au existat diferente mari intre ce ai vrea sa faci si ce faci de fapt. Cel putin, in cazul meu. Cu toate astea, cred in cuvintele alea despre cum ar trebui sa facem ce vrem pana la urma, dintr-o multime de motive. Ca nu-i poti multumi oricum pe toti, ca pana la urma e viata ta, ca lumea oricum vorbeste, orice ai face, sau, cel care imi place mie cel mai mult, ca peste 5 ani oricum nu va mai conta. Sau nu va mai conta la final. Si chiar asa e, si chiar o cred. La nivel cognitiv, s-ar numi. Nu am integrat-o, insa. Sunt multe lucruri in care credem, cu care suntem de acord daca ne intrebi, despre care stim ca sunt asa, ceva ne spune ca sunt adevarate. Dar, de aici si pana a trai conform acelor lucruri, e cale lunga. Mult mai lunga decat am crezut vreodata.
Vorbeam acum cateva zile cu Cristi despre faptul ca noi, oamenii (chiar vorbesc la plural acum!), avem nevoie de lucruri care sa ne miste. Sa ne zgaltaie puternic. Altfel nu ne trezim, altfel nu ne dam seama care lucruri sunt importante si care nu. Probabil asa suntem noi construiti, ca oameni. Vedem valoare numai prin comparatie, de obicei cu ceva foarte rau. Pana la urma o prapastie este definita de marginile ei.

P.S. Daca faci parte din cei 1% care nu au nevoie de rau ca sa aprecieze binele, mergi la pagina de contact :)