N-am raspunsuri la mine
Iar m-a lovit ceva si tre` sa spun.
Discut des cu oameni, diferiti, mai mult sau mai putin de mine, iar eu simt intotdeaua o presiune, cat de mica, legat de raspunsuri potrivite. Cumva, in adancul mintii mele, in spatele tuturor gandurilor, este ideea asta oarecum fixa si prosteasca, de a da mereu raspunsul potrivit. Nu as sti sa spun de ce: pentru a nu starni reactii prea furtunoase, carora sa nu pot sau sa nu am chef sa le fac fata, sau pentru a obtine acea reactie cumva admirativa si de acord. Asta provine si dintr-un perfectionist mai mult sau mai putin cultivat. Exista oameni carora le place la nebunie sa contrazica alte persoane si fac orice pentru a starni acele dispute si proteste nesfarsite. Asta ar insemna sa fii controversat, sa fii altfel. Si mie imi place gustul asta, il simt acid, intepator si dulce. Si toxic, trebuie adaugat. Nu vreau sa ajung la discutia despre “toti oamenii se dau speciali”.
Revin. Exista dorinta asta de a le da oamenilor ce vor sa auda, de a-i multumi. Chestia asta ar putea deveni stresanta. Ai putea chiar sa uiti de tine. Mi s-a intamplat sa ajung sa ma intreb ce imi doresc eu de fapt sau de la ce am pornit. Poti cadea usor in capcana asta, si e ca un vartej. Te-a luat si… dus esti. Am sentimentul ca m-am trezit din asa ceva, sau cel putin am intredeschis ochii. Curajul de a spune ce vrei si exact ce gandesti e mare lucru. Incercam des sa gasim lucruri care sa ne apropie de ceilalti, nu sa ne indeparteze. Insa, daca ai sta un moment sa te gandesti, daca ai spune tot ce ai in cap, tot ceea ce crezi despre ceva anume, s-ar putea sa ai o mare surpriza. S-ar putea sa se schimbe multe in viata ta, inclusiv oamenii care te inconjoara. Si .. pana la urma .. de ce vrei sa stai cu niste oameni care nu te-ar accepta asa cum esti cu adevarat?
Scuze, am dat-o pe teorie pura. Mereu purtam masti, am mai spus asta. Tot ce putem face e sa ne fortam (daca nu e o chestie naturala) sa nu mai spunem mereu doar ce credem ca vor ceilalti sa auda.
E o senzatie placuta cand realizezi ca nu trebuie sa ai mereu raspunsurile la tine. Mai bine uita-le mereu acasa si creaaza-le pe loc. Pe termen lung iesi mai castigat. Si te simti usor
Da, e bine sa spui lucrurilor pe nume de cele mai multe ori, dar exista si situatii in care e mai bine sa nu te exteriorizezi…
Totusi prin felul unui om de a fi, o persoana poate face interlocutorul din fata sa sa simta ceea ce vrea sa spuna, fara sa isi bata prea mult gura…
Eu sunt Oxlock, daca vrei vino sa facem schimb de linkuri….doar daca vrei …. daca esti de acord trimite-mi un mail sau lasa-mi un mesaj pe blog.
Salutare !
Multora le e teama sa accepte ceea ce le afecteaza acea realitate pe care si-au creionat-o despre ei insisi. Teama este poate cel mai periculos sentiment, pentru ca ne impinge sa nu fim noi insine dar sa traim zilnic intr-un purgatoriu de mustrari de constiinta. Nu am multi prieteni, dar cei care imi sunt alaturi imi spun exact ceea ce gandesc si exact asta apreciez la ei.Intr-adevar, ar fi mai simplu si mai eficient sa nu ne ascundem dupa masti si jocuri de cuvinte, subtilitati si aluzii fine in loc sa spunem lucrurilor pe nume. Cat despre raspunsuri..am invatat de mult sa iubesc cu pasiune intrebarile si sa le gust ca pe un vin vechi. Raspunsurile vin de la sine oricum. Te pup si iti doresc un weekend placut!
Bine zici! M-a socat mascarada din ce in ce mai mare. Incep sa am impresia ca toata lumea poarta masti si ca nu e important ce spui sau cui, atata timp cat interlocutorul te priveste ca un zeu si iti da dreptate. Masti, legaturi formale si un imens castel de carti de joc care asteapta o mica adiere de vant ….
Oxlock: exista clar situatii in care nu e bine sa te exteriorizezi. Si da, poti sa ii arati unui om ce simti si fara sa ii spui. Eu Ma gandeam aici si la dorinta aia de a da mereu cele mai bune raspunsuri. Adresa ta nu merge, nu stiu de ce
Rebeca: frumos spus, imi place mult sa-mi pun intrebari. Totusi, de la o vreme, am inceput sa ma cam satur de intrebari. Am prea multe la care nu gasec raspuns. Oare chiar vin de la sine raspunsurile…?
Luci: da, da, cam asa. Exista atat de multe legaturi fragile. Mi-ai dat idee pentru un nou post
din ceea ce am trait pana acum, am descoperit ca raspunsurile nu vin decat atunci cand eu decid sa actionez intr-o directie si nu ma multumesc doar sa intreb ceva si sa astept, stagnand spiritual si personal…da, raspunsurile vin de la sine asa, de pe drum, din lectiile pe care le acumulezi in mod constient…te pup!
Rebeca, faza asta cu asteptatul si intrebatul m-a scuturat putin. Ai vorbit ca si acum ai sti ce mi se intampla
Probabil o sa vina si la mine de la sine … 