A urmat apoi provocarea lunii august, la fel de grea – sa nu mai mananc dupa ora 9 seara. Poate parea usor pentru unii dintre voi, insa va asigur ca nu e nici pe departe, pentru cineva care mananca ultima masa pe la ora 23. Stiti cum e, cand te apuci de ceva, atunci apar toate piedicile. Cu toate astea am reusit, chiar si cu party-uri tarzii la mare, cand clatitele din Vama imi faceau cu ochiul

Ultima provocare a fost tot una sanatoasa – am baut 1.5 litri de apa pe zi. Doamne, ce greu a fost la inceput, dar cat de bine m-am simtit! A fost extraordinar, recomand oricui! Ma simteam asa de usoara si libera!

Ei, si cam asta a fost cu disciplina. Din octombrie am lasat-o balta, dar ideea nu mi-a iesit niciodata complet din minte. Stiam ca e prea buna ca sa renunt de tot. Si iata ca a venit momentul cand ma simt pregatita sa o reiau, si nu oricum, ci cu o provocare strong! E vorba despre ceva ce imi doresc de mult timp sa fac in mod constant, asa ca provocarea vine ca o manusa. Voi medita, timp de minim 30 de minute pe zi. Initial voiam sa imi propun o ora, dar m-am gandit sa o iau cu pasi mici si sa ajung la aceasta durata pana la final de luna.

Experienta mea cu meditatia nu e una indelungata, practic de cateva luni, aproximativ 15 minute pe zi (si nu zilnic). Am avut o perioada in care o faceam in fiecare zi, dimineata si seara, dar n-a tinut mult. Efectele sunt insa vizibile, cand m-am apucat eram foarte linistita si reuseam sa fiu in prezent si pe parcursul zilei. Pentru ca, de fapt, la asta te ajuta meditatia. Sa fii constient de tot ce se intampla in jurul tau in fiecare moment, pentru ca acela e singurul pe care il ai cu adevarat. In timp, oamenii care mediteaza ajung la o pace interioara foarte profunda, ajung sa-si gestioneze mult mai usor starile, sunt echilibrati si traiesc cu adevarat fiecare clipa. Mi s-a intamplat de multe ori sa cunosc oameni despre care mi-am dat seama imediat, doar dupa energie, ca fac meditatie. Sunt…zen.

In seara asta am meditat pentru prima oara timp de 30 de minute si n-a fost usor, mai ales ca m-am concentrat numai pe respiratie. Sunt insa convinsa ca, odata cu trecerea zilelor, voi evolua spre o ora intreaga Meditatia e asa de minunata, incat ii voi dedica si un alt post separat.

Mi-e foarte clar acum ca tot ce e in jurul meu e creat de mine. In mintea mea imi spun lucruri despre absolut orice si ma comport in functie de ceea ce cred. Astfel, ceea ce cred devine realitate. Am inteles in sfarsit de ce atrag oameni minunati si de ce am constant discutii super abstracte, cu multa analiza. Pentru ca eu cred ca astfel de oameni imi trebuie si ca astfel de oameni merit. Si se intampla on and on. Am si zone in care nu mi se intampla nimic din ce mi-as dori, si asta din cauza ca nu cred ca se poate, nu cred ca am ajuns la nivelul la care sa merit sau alte prostii. Din acest motiv, nu sunt accesibila acelor oameni pe care mi i-as dori in viata mea, iar ei nu apar. E vorba despre dimensiuni diferite – ei nu ma vad, pentru ca eu nu imi creez in mintea mea locul in acea dimensiune. Dar, acum ca m-am prins, trebuie sa apar in peisaj!

Nu stiu daca ati inteles tot ce-am spus. E o chestiune de feeling mai presus de orice. In cuvinte simple, vi se intampla ce credeti ca e normal sa vi se intample. Daca vi se tot repeta situatii, voi le atrageti, pentru ca faceti mereu acelasi lucru, repetati un tipar. Daca pot sa cred cu toata forta in mintea mea ca ceva se va intampla, chiar se va intampla. Fiecare isi creaza propriul film, in care alege totul, de la senzatii la personaje sau muzica. Oamenii cauta oamenii cu acelasi film, asta ii uneste. Daca intalniti pe cineva care vine sa faca scandal, refuzati pur si simplus sa iesiti din filmul vostru calm si pozitiv si nu intrati in al lui. Veti vedea cum va pleca, pentru ca nu a gasit ce cauta. Cred ca sunt pregatita sa fac acest pas – sa nu mai cad prada impulsivitatii si pornirilor de moment. Sa aleg sa raman in povestea mea, care e cum vreau eu si atat. Sergiu, multumesc!

Pentru luna septembrie, mi-am luat tot o provocare pt sanatatea mea. Am sa beau 1.5 litri de apa pe zi Am inceput pe 6 septembrie, pentru ca n-am putut sa ma decid ce sa fac luna asta, avand in vedere ca va fi o luna nebuna nebuna! Voi termina tot pe 6 octombrie

La momentul asta, stau cu sticla de apa in mana si mai am de baut cam 0.5 litri azi. Am invatat deja ca daca las pe seara, e criminal. Asa ca beau pahare treptat, la birou. E bine

In luna august, mi-am luat o provocare si mai grea, dar si mai benefica pentru mine. Nu voi mai manca dupa ora 21:00, indiferent ce se intampla. E mai grea decat cea anterioara, pentru ca, de obicei, mananc dupa ora 21:00 aproape in fiecare zi. Nu am ore regulate de masa (si mi se face foame tarziu) sau imi iau dulciuri mergand spre casa. Ei bine, s-a terminat cu ele Nu va fi usor, stau si scriu la ora 00:30 asteptand deja sa se faca maine

Provocarile astea nu au numai rolul de a ma face disciplinata, ele sunt alese si pentru a aduce schimbari pozitive in anumite zone din viata mea. Primele la care m-am gandit sunt cele despre mancare, pentru ca acolo am observat ca fac totul exact cand si cum am chef, fara vreo regula. In plus, vreau sa raman cu lucruri invatate si poate chiar sa imi integrez in comportamentul de zi cu zi aceste decizii. Astazi, in prima zi din august, am putut manca din nou carne, dar … nu am vrut Vreau sa duc mai departe ideea si sa mananc carne doar din cand in cand, atunci cand simt cu adevarat nevoia. Sa inceapa urmatoarea provocare!

Hai sa ii coboram de pe piedestalul pe care i-am urcat fara motiv pe anumiti oameni. Fie ca e vorba despre domnul la costum cu care lucrezi zi de zi si pe care il numesti sef, care pare perfect si care ia mereu cele mai bune decizii, fie ca vorbim de managerul caruia te chinui sa ii vinzi ceva, fie ca vorbim de fata draguta cu ochi verzi pe care vrei sa o scoti de mult in oras. Toti suntem la fel, de fapt. Avem temeri, avem retineri, avem indoieli si senzatia ca cineva ne va face ceva rau, at some point, ca nu vom fi de ajuns, ca nu vom fi iubiti, ca nu vom fi destul de buni pentru cineva. We are all racketeers (racket = un tipar care se tot repeta, si de care nu poti sa scapi, probleme stupide care-s doar in mintea noastra)

Dupa zilele cu restaurantele exotice, nu stiu cine m-a pus sa merg la Harrods. Acolo au un mic paradis cu mancaruri extraordinare. Mi-am luat niste pachetele de primavara, niste humus si niste cartofi la cuptor si am fugit N-au fost rele, recunosc, dar in comparatie cu ce era…

Last but not least, dupa ce m-am intors de la Londra, am ajuns in Bulgaria, weekend-ul trecut. Am mancat la un restaurant minunat, unde toti si-au luat niste chestii super complexe si foarte aratoase. In acest caz, am mancat… budinca de cartofi cu mozzarella si spanac, foooarte buna!

Am avut o mica indoiala daca sa mananc ceva care avea de fapt carne, dar sa indepartez carnea. Asa a fost ieri la ziua prietenei mele bune Iulia, care ne-a luat pizza. Am renuntat, simteam ca nu e ok.

Mai am, deci, o saptamana fara carne, si ma simt ciudat. Intr-o lume in care oamenii sunt obisnuiti sa manance cu totul altfel, e greu. Si, asa cum spunea Marin, un tip foarte interesant pe care l-am cunoscut recent, trebuie sa invatam la varsta asta sa mancam corect si sanatos. Stiu ca si eu sunt foarte departe de asta si ca la mine e pentru disciplina mentala, dar ma concentrez tot mai mult pe solutii. Simt ca sunt pe calea cea buna, pentru ca am inceput sa ma intreb daca merita sa mananc anumite lucruri. La fast food am renuntat, de exemplu. Si merg inainte

E o nebunie! E … incurcat, dar asa stau lucrurile. Oamenii sunt singura specie care ataseaza semnificatii oricarui fapt. Asa cum spuneam cineva, “credeti ca un caine se intreaba “oare cum va fi relatia noastra acum cand avem pui impreuna?”

Si stiti ce e rau? Faptul ca realitatea se indeparteaza treptat, treptat, pentru ca noi suntem mult mai preocupati sa interpretam si sa ne dam noi cu parerea despre ce semnifica de fapt fiecare actiune. La intalnirea din seara de final le spuneam tuturor “I was such a drama queen, one of the best. It makes me laugh”, pentru ca eu sunt dintre cei care traiesc foarte mult in mintea proprie. Nu m-am obosit de prea multe ori sa merg si sa ii intreb pe oameni ce isi doresc de fapt, care e adevarata lor parere sau ce simt ei, a fost mai usor pentru mine sa cred ca stiu deja, pe baza unor indicii minuscule, aproape inexistente, care puteau inseamna si alte 100 de chestii. Si sa nu mai spun ca oamenii mereu aleg varianta cea mai rea, ca sa se protejeze. Din poveste in poveste, e usor de ajuns intr-o zona in care nu mai inteleg nimic si in care nimic nu functioneaza. Lucru evident, avand in vedere ca am plecat de la o interpretare gresita, pe care am tot construit.

Ei, acum vreau sa ies! E mai simplu decat pare, pentru ca toti oamenii cu care am vorbit pana acum mi-au facut o multime de surprize. In 100% din cazuri, ce credeam eu eram tare departe de adevar si era mult mai bine Asa ca m-am tot mirat, am tot zambit, am tot stat zilele astea sa dezleg fire de relatii catalogate de mult ca pierdute/ratate/fara sens. Daca primiti un mail/telefon de la mine zilele astea, inseamna ca vreau sa va spun lucruri si sa aflu ce simtiti/ganditi. Si, pe ici pe colo, sa repar

In plus, ma surprind tot mai des interpretand actiunile celoralti. E un exercitiu exersat ani intregi si nu e usor sa renunti, macar partial. Dar vreau sa pot macar ca, atunci cand incep sa atasez semnificatii, fara sa am vreo baza, sa ma pun pe pauza. O sa fie fun

E adevarat ca am venit cu un alt mindset si e adevarat ca vad lucrurile complet altfel. Am avut foarte multe indoieli legate de curs si legate de ce as putea sa primesc in urma lui, sau ce as putea sa descopar, mi-a fost la un moment dat teama sa nu ma afecteze negativ. Cred ca cel mai important lucru pe care mi l-a dat au fost distinctiile pe care le vezi dupa 3 zile de curs, in special cea legata de povestile pe care ni le spunem noi despre realitate si cum actionam pe baza lor, nicidecum pe baza faptelor concrete. De cand am inceput cursul, am constant mici revelatii si sunt tot mai convinsa ca am foarte multe lucruri de lamurit si vazut intr-o alta lumina, pentru ca le limitam excesiv la convingerile mele anterioare despre ceva. E ca si cum as fi facut niste pasi in spate si m-as fi urcat pe ceva inalt, de unde sa privesc the big picture. Si, ce conteaza cel mai mult, imi da incredere si putere. Sunt acum intr-o stare pozitiva, productiva, o stare in care “creez posibilitati”, vorba lor Am o lista intreaga de lucruri pe care sa le impartasesc si am sa o fac aici, pentru ca vreau sa stiti cat de bine poate fi sa vezi lucrurile dintr-o alta perspectiva.

Landmark Forum va poate ajuta sa intelegeti ce va tine sa faceti ce vreti cu adevarat sa faceti si sa deveniti constienti ca traiti prea mult in mintea voastra. Va face sa iesiti din ea si chiar sa mergeti sa ii intrebati pe oameni daca e adevarat ce ati crezut voi. Veti fi absolut socati de ce veti descoperi, va asigur! Eu am o lista de persoane cu care vreau, pentru prima oara dupa mult timp, sa vorbesc sincer si deschis si sa imi asum responsabilitatea pentru tot ce am gandit despre ei, dar n-am considerat necesar sa ii intreb si pe ei daca e asa sau nu. Ce e ciudat e ca nu mi-e teama, ci sunt foarte entuziasmata si curioasa sa vad ce e pe bune acolo si ce putem crea. E minunat!

Am stat sa ma gandesc ce imi e foarte greu sa nu fac. Primele idei au fost legate de mancare: iubesc dulciurile si le mananc la orice ora. Sunt viciul meu principal, pentru ca altul nu am. In cel de-al doilea rand, mananc constant carne si cred ca o dieta bazata pe legume m-ar ajuta foarte mult sa am o viata mai sanatoasa. Mai ales ca iubesc animalele.

Asa ca, provocarea lunii iulie va fi sa nu mananc deloc carne. E cu adevarat o incercare, pentru nu sunt obisnuita si pentru ca trebuie sa invat sa gatesc lucruri simple, din legume si fructe. Am sa scriu din cand in cand cum merge si, mai ales, daca apar ispite si cum am facut sa le depasesc. Simplul fapt ca am declarat aici public ma responsabilizeaza.

Daca simtiti ca aveti nevoie de mai multa disciplina, va invit sa va alaturati initiativei, chiar daca nu cu aceeasi idee. Fiecare are slabiciunile lui, in fond. La lupta!

Aseara am mers desculta prin Centrul Vechi, pana in Valea Regilor si inapoi acasa. A fost extraordinar sentimentul de experienta noua la fiecare pas, curiozitatea legata de ce voi simti si mai ales faptul ca nu ma temeam ca se va intampla ceva rau. Si nici nu s-a intamplat. M-am simtit libera si m-am bucurat de moment, in compania unor oameni cu care as sta de vorba zile intregi. De fiecare data cand intalnesc pe cineva asa, imi dau seama cat de mult gandesc si cat de putin simt. Cat de mult vorbesc despre ce ar trebui sa fac si cat de putin fac, de fapt. Ca si acum, scriind aceste randuri. Dar nu pot sa nu, a fost prea frumos.

Si, de fiecare data cand cunosc oameni altfel, oameni zen, cum ii numesc eu, imi aduc aminte ca exista atatea alte lumi si ca lumea mea nu trebuie sa fie singura adevarata. Mai ales ca nu e cea mai buna posibila. Orice e posibil, e foarte pe bune expresia asta. Traiesc intr-un frame of mind foarte limitat si simt presiune in fiecare clipa. Si nu trebuie sa fie asa. Aud asta undeva, in mine. Si vad ca se poate si altfel, cand cunosc oameni altfel. Oameni care, chiar daca nu mai sunt in mediul lor safe, nu se tem sa mearga desculti oriunde ajung si care nu isi urmeaza decat inima. Nara si Mircho, thank you for Being!

Aud atat de multi oameni care imi povestesc cum mereu li se intampla sa dea peste oameni fara initiativa, care nu mai dau nici un semn de viata. Sau ca cineva da dovada de nerecunostiinta si ca, la un moment dat, i se va arunca nerecunoscatorului totul in fata. Un moment care nu vine insa niciodata.

Nu stiu de unde ideea asta ca lucrurile ti se intampla si ca ceilalti trebuie sa fie cei care fac eforturi sa intretina relatii. Sau ca restul lumii trebuie sa presupuna corect ce gandesti tu. Pasivitatea asta e in multe cazuri dusa la extrem si, ce e mai rau, e insotita de indoieli care dau cu minus. Mergem din presupuneri in presupuneri si ajungem pe un teren de joc unde fiecare joaca dupa alte reguli. Nimeni nu spune nimic, dar toti cred ca si ceilalti vorbesc aceeasi limba. Si uite asa nu ne mai jucam deloc.

Hai sa ne asumam o responsabilitate, hai sa spunem mai des ce gandim despre ceilalti cu adevarat si ce asteptari avem de la ei. Hai sa preluam noi initiativa si sa invitam pe cineva in oras sau sa il intrebam ce mai face. E pana la urma o dovada de maturitate si control al propriei persoane. Iubesc oamenii care fac lucrurile sa se intample si care spun ce au pe suflet. Care dau telefon sa ma intrebe de sanatate si care imi scriu, daca ei cred ca am cum sa ii ajut. Isi fac lor insisi un bine si imi fac si mie unul. Nu e mai frumos sa ne jucam impreuna?

In momentul in care ma aflu eu, la inceput de drum, tanara si plina de entuziasm, esecul poate fi parte din poveste mai mult ca oricand. Oricat m-as uita in alta parte mereu, oricat as incerca sa ma prefac ca nu exista, ca il pot pacali si ca mie n-o sa mi se intample, stiu mereu undeva bine ascuns in suflet ca nu e asa. Si, cum de fiecare data raul piere atunci cand e scos la lumina, iar puterea secretelor dispare atunci cand sunt dezvaluite, o fac si eu, aici, in cel mai public loc posibil. M-am decis sa accept cu adevarat ideea ca esecul e posibil, sa o privesc ca pe o optiune cu sanse destul de mari sa devina realitate si sa merg mai departe, fara sa ma mai sperie. Si chiar sa ma bucur cand se intampla, pentru ca oricum castig intotdeauna ceva – experienta lucrului facut in acel fel care nu a mers. Si asta merita de fiecare data incercarea. Iar aici vine de fapt ceea ce incearca multi traineri si speakeri sa ne spuna: conteaza cum privesti lucrurile si cu ce ramai in urma fiecarei intamplari. E intotdeauna si ceva ce poate fi luat pentru mai departe, in orice.

Si mai e ceva. Alta cale nu exista, asta e adevarul. E atat de palpabil, incat nu stiu de ce m-am ferit asa mult de el. Nu e ca si cum pot sa il ascund sub pres sau sa adorm si a doua zi sa nu mai fie acolo. Se poate intampla oricand sa nu iasa si e din film, la fel de mult cum e si succesul. Recunosc, mai am uneori vise de cale lina, fara prea multe obstacole, cand lucrurile se intampla si norocul incepatorului pluteste deasupra mea, asa cum scrie in Alchimistul. Cu toate astea, atunci cand vine vorba de lucruri cu adevarat importante, riscul creste proportional si tensiunea e acolo. Cu ea, si sansa de a da gres. Numai ca am sa o privesc in ochi si am sa o tratez cum trateaza un vorbitor la o conferinta situatia cand in sala e cel mai mare dusman: semi calm, semi emotionat, ca asa se intampla, dornic sa dea tot ce are mai bun, increzator in fortele proprii, constient de toate scenariile posibile. De fiecare data, pana la capat.

Si, asa cum zicea si Samuel Beckett: “No matter. Try again. Fail again. Fail better.”

Probabil ca mi se potriveste comunicarea, pentru ca m-am simtit mereu ca pestele in apa. Imi plac oamenii, imi place sa cunosc altii, in fiecare zi, imi place sa merg la evenimente si imi place in egala masura sa vorbesc si sa ascult. Am intrat in lumea asta acum 3 ani si atunci s-a produs un “click“. Am si o scrisoare de intentie sincera, unde explic mai detaliat de ce ma potrivesc in ea. Merita citita – feedback-ul a fost pana acum unul incurajator

In plus, imi place sa scriu. Am facut-o pana acum din placere pura, de aproape 4 ani, aici. Mi-as dori sa imi dezvolt mai mult aceasta pasiune, in perioada urmatoare, pentru ca mi-am dat seama ca imi place cu adevarat. De aceea, mi-as dori si sa scriu pentru o revista (dar nu numai). Cred ca scrisul e o ocazie frumoasa de a explora lumea, de a te imbogati in fiecare moment, asa ca as simti ca traiesc unul dinte cele mai importante vise pe care le am.

Pe scurt, imi doresc sa lucrez in PR (organizare de evenimente inclusiv) sau jurnalism – sau chiar in amandoua deodata. Sunt genul de om care face lucrurile cu pasiune, pentru ca n-am sa ma multumesc niciodata cu mai putin de atat.

Asa ca, daca stiti pe cineva care angajeaza, sau aveti un job potrivit cu descrierea de mai sus, va rog sa-mi scrieti aici. Abia astept sa va cunosc!

Am fost astazi la Optimism2009 - editia a doua, in calitate de participant, de data asta si ma bucur extrem ca am facut-o. Atata energie pozitiva mai rar. Mi-au placut aproape toate prezentarile si fiecare a avut samburele ei de intelepciune. Am plecat foarte optimista, motivata, dar si pusa pe ganduri. O sa vedeti de ce.

La prima sesiune, Andreea Marin si Cristian Mungiu, moderati de Cristi Lupsa. Discutia extrem de interesanta, neasteptat chiar. Am retinut de la Cristian cat de important e sa ai un scop – e ceea ce te face sa rezisti si cand nu iti merg lucrurile bine, si cand nu mai ai bani, oameni, timp sau alte resurse si sa iti alegi bine luptele si oportunitatile, pentru ca sunt multe si nu toate sunt ce-ti trebuie. O alta chestie foarte desteapta tot de la el e ca trebuie sa ai taria sa ceri exact ce vrei – avem de multe ori tendinta sa taiem singuri, noi, sa negociem cu noi lucrurile pe care le-am putea primi. Cat m-am recunoscut aici! Cred ca e si din cauza ca simtim ca asa n-o sa ni se mai taie si de catre altii, ca am renuntat noi deja la ceva. La mine cel putin, din cauza asta e. Si Andreea Marin a spus lucruri remarcabile, ca de exemplu ca adevarata valoare e sa poti sa o iei maine de la 0, daca ai fi pus in alt context sau scos din mediul tau. In plus, atat timp cat te vei uita peste gard, nu iti va iesi nimic – mai bine pui tu caramida ta si construiesti. Iar provocarea mare este sa arati ca se poate si atunci cand toti iti spun ca nu ai nicio sansa. In plus, fiecare experienta e diferita – chiar daca ceva nu ti-a iesit la un moment dat, nu inseamna ca nu va iesi peste ceva timp. Se aliniaza altfel planetele

La sesiunea 2, lume la fel de buna. Sandra si Dan au vorbit despre joaca si despre cat de important este sa te joci toata viata – opusul jocului este depresia, nu munca. Am inventat si jocuri si am inteles din nou ca jocul etic este voluntariatul. Da da da!

Bogdan Naumovici a fost in stilul lui, cu povestiri de viata si neincredere in mediul online – daca era dupa bloggeri si alti geeks, nu se intampla nicio revolutie in `89 Ne-a povestit si despre un proiect foarte interesant, Miscarea de rezistenta, initiat cu Jurnalul National, in care aduna o multime de personalitati din lumea culturala pentru a arata si o alta fata a Romaniei. Momentan sunt pe hold ca e campanie electorala, dar au multe surprize Can`t wait!

Sanda Nicola, reporter, pe care n-o stiam, a inceput vorbind despre facebook si ce face ea pe profil, ca sa ne spuna deodata ca a avut cancer si ca asta a fost cel mai bun lucru care i s-a intamplat vreodata. Chiar inteleg la ce se refera – pana nu ne zguduie ceva, nu apreciem cu adevarat ce avem si nu intelegem cat de firava este viata. M-a impresionat profund, a vorbit cu foarte multa pasiune despre dezinformare sau lipsa de informare in cazul cancerului de col uterin, care este vindecabil – ea una a reusit, s-a vindecat. Vaccinul ajuta, iar testul Papa Nicolau este un must in fiecare an.

Teodor Frolu e unul dintre oamenii care vrea sa schimbe fata Bucurestiului, fiind si arhitect si are planuri mari. Unul e legat de Dambovita. Mult succes!

La sesiunea 3, invitati foarte inspirationali la capitolul proiecte facute cu pasiune. Vlad Stan a vorbit despre trigwee, pe care il stiu de ceva vreme si datorita caruia sper sa gasesc coach, Adi Soare ne-a aratat pe google ce-si doresc oamenii, cautand cuvantul “vreau” + fiecare litera – au iesit chestii foarte amuzante, gen “vreau o fata”, “vreau de toate”, “vreau acasa”, si ne-a dat o idee de a fi mai veseli. Sa scriem 3 lucruri frumoase care ni s-au intamplat in fiecare zi, pe twitter cu #3lucruri.

Am mai aflat si de niste proiecte interesanta, cum e orasul.ro, site-ul iubitorilor de Bucuresti, sau evadeazacunoi.ro – site de adunat prieteni si plecat in vacanta Buna ideea cu implicat agentii si alergat ele dupa clienti si nu invers. Clientul e la putere!

Cristi Lupsa mi-a revelat ca el e la baza proiectului decatorevista.ro si chiar sunt curioasa acum! Ma inspira mult sa vad oameni care fac lucruri si care isi traiesc visele, care lupta si care gasesc oameni la fel, dispusi sa dea din energia, timpul, ideile lor pentru ceva care le place si in care cred. Bravo, Cristi!

In rest, am mancat pufuleti Gusto cu ciocolata, varianta nelansata inca – super buni! si m-am bucurat mult sa ii revad pe Stefan Stroe (ce schimbat, deh, a devenit om serios!), Vlad Stan, Octav Druta, Cristi Lupsa (vopsit, ha), Manafu (care zice ca n-are vise), Iulia Stanescu si Catalina Rusu (multumesc pt ideea cu coach-ul!). Felicitari Evensys, ma bucur ca am venit!