Acum ceva timp obisnuiam sa-mi iau provocari lunare, prin care sa aduc mai multa disciplina in viata mea, in primul rand mentala.  Timp de 3 luni lucrurile chiar au mers, iar provocarile pe care mi le-am luat au fost extrem de constructive si benefice. Prima mea provocare, in luna iulie, a fost sa fiu vegetariana timp de o luna. N-a fost foarte usor, mai ales ca am fost si in vizita la Londra in acea perioada, ca un facut! Am reusit insa  sa nu calc stramb

A urmat apoi provocarea lunii august, la fel de grea – sa nu mai mananc dupa ora 9 seara. Poate parea usor pentru unii dintre voi, insa va asigur ca nu e nici pe departe, pentru cineva care mananca ultima masa pe la ora 23. Stiti cum e, cand te apuci de ceva, atunci apar toate piedicile. Cu toate astea am reusit, chiar si cu party-uri tarzii la mare, cand clatitele din Vama imi faceau cu ochiul

Ultima provocare a fost tot una sanatoasa – am baut 1.5 litri de apa pe zi. Doamne, ce greu a fost la inceput, dar cat de bine m-am simtit! A fost extraordinar, recomand oricui! Ma simteam asa de usoara si libera!

Ei, si cam asta a fost cu disciplina. Din octombrie am lasat-o balta, dar ideea nu mi-a iesit niciodata complet din minte. Stiam ca e prea buna ca sa renunt de tot. Si iata ca a venit momentul cand ma simt pregatita sa o reiau, si nu oricum, ci cu o provocare strong! E vorba despre ceva ce imi doresc de mult timp sa fac in mod constant, asa ca provocarea vine ca o manusa. Voi medita, timp de minim 30 de minute pe zi. Initial voiam sa imi propun o ora, dar m-am gandit sa o iau cu pasi mici si sa ajung la aceasta durata pana la final de luna.

Experienta mea cu meditatia nu e una indelungata, practic de cateva luni, aproximativ 15 minute pe zi (si nu zilnic). Am avut o perioada in care o faceam in fiecare zi, dimineata si seara, dar n-a tinut mult. Efectele sunt insa vizibile, cand m-am apucat eram foarte linistita si reuseam sa fiu in prezent si pe parcursul zilei. Pentru ca, de fapt, la asta te ajuta meditatia. Sa fii constient de tot ce se intampla in jurul tau in fiecare moment, pentru ca acela e singurul pe care il ai cu adevarat. In timp, oamenii care mediteaza ajung la o pace interioara foarte profunda, ajung sa-si gestioneze mult mai usor starile, sunt echilibrati si traiesc cu adevarat fiecare clipa. Mi s-a intamplat de multe ori sa cunosc oameni despre care mi-am dat seama imediat, doar dupa energie, ca fac meditatie. Sunt…zen.

In seara asta am meditat pentru prima oara timp de 30 de minute si n-a fost usor, mai ales ca m-am concentrat numai pe respiratie. Sunt insa convinsa ca, odata cu trecerea zilelor, voi evolua spre o ora intreaga Meditatia e asa de minunata, incat ii voi dedica si un alt post separat.

Etichete:meditatie, pace, provocare, zen de phoebs
9 Comments »

Mi se pare absolut incredibil cum oamenii se descopera mai mult sau mai putin, infloresc sau se vestejesc, totul sub influenta celor care ii inconjoara si a mediului in care isi petrec fiecare zi, cel putin o anumita perioada din viata lor. Cred ca fiecare dintre calitatile si defectele noastre se manifesta in proportia in care se manifesta tocmai ca raspuns la ceea ce primim de la cei din jur. Acelasi om poate fi stralucitor intr-un loc si mediocru in altul. Depinde extrem de tare daca reusesti sa ii apesi butoanele, sa ii atingi inima si sa il faci sa rezoneze cu valorile in care crezi tu.

Nu poti sa pui eticheta unui om si sa spui despre el ca nu este in stare sa faca ceva, ca nu da totul sau ca nu ii pasa de nimic legat de un anumit subiect. Cred ca fiecare om are locuri in care simte ca se poate exprima, unde a intalnit oameni care il inspira si care il motiveaza sa dea tot ce are mai bun si locuri in care nu simte ca vrea sau ca e important sa-si aduca contributia. Este surprinzator cat de repede pot sa dispara “daruri” pretioase, cum sunt creativitatea, simtul umorului sau entuziasmul, sub efectul unor oameni seci, cu un nivel diferit de energie sau fara abilitatea de a trezi pasiunea sau de a inspira. I se poate intampla oricui, daca da peste persoane nepotrivite pentru el/ea.

Noi toti suntem niste piese de puzzle, care cautam constant tablouri in care sa ne potrivim. Cand nimerim unul care nu e pentru noi, doare tare, pentru ca ori raman goluri care nu pot fi umplute, ori rupem mici bucatele din noi, incercand sa ne potrivim. Ne prindem in cele din urma ca nu merge si plecam sifonati in noi cautari, de alte si alte tablouri, care sa aiba o forma dupa chipul si asemanarea noastra.

Sunt atat de multe tablouri in care nu avem ce cauta… Cu toate astea, si unul singur in care nu ne gasim locul poate avea un efect devastator asupra a ceea ce suntem noi cu adevarat. Pe langa ca pierdem timp pretios, care ar putea fi folosit pentru a ne dezvolta si a evolua, facem chiar pasi inapoi si uitam cine si suntem si ce putem, in incercarea de a intra in forma ceruta. Asa ca intrebati-va constant daca sunteti unde trebuie, daca locul si oamenii va inspira, daca ati crescut un pic fata de ieri, in directia in care va doriti. Avem prea multe de oferit, fiecare dintre noi, ca sa lasam o zi sa treaca pe langa noi fara sa ne exploatam potentialul la maximum.

Si mai e ceva: oricat ati incerca sa intrati in formele in care vor ceilalti, adevarul va fi mereu acolo, fie ca il bagati in seama sau nu.

Etichete:forma, piese, potrivi, puzzle, tablou de phoebs
1 Comment »

De fiecare data cand gasesc oameni care respira pasiune si misca ceva in ceilalti, mi se pare ca viata are cu adevarat un sens. Simt asa un fior de bucurie si incantare si imi doresc sa fiu si eu un astfel de om, chiar si pentru o singura persoana, 0,05%. Asa mi-am adus aminte ce rost avea blogul asta, inca de la inceputurile sale: era locul unde scriam despre ce m-a facut sa am declick-uri, locul unde spuneam povesti care m-au inspirat, locul in care cautam sa potrivesc piese de puzzle si sa gasesc solutii la tot felul de intrebari mai mult sau mai putin usoare. Totul, pentru mine si pentru oameni ca mine – era de fapt si acesta un scop – sa descopar oameni cu aceeasi convingere ca pasiunea e totul si acelasi entuziasm transpus in oricare ar fi modul pe care l-au ales pentru a vorbi lumii.

In ultimele luni am uitat de ce scriam, nu parea sa mai gasesc vreo utilitate in asta si nici n-aveam de gand sa ma reapuc prea curand, pana nu simteam ca e ce trebuie. Si astazi … everything came back to me! Mi-am amintit ce efect poate avea o simpla replica, un discurs, o persoana cunoscuta la o expozitie sau un text citit exact la momentul potrivit. Mi-am amintit ca idei care nu ne dau pace zile intregi au deseori nevoie sa fie impinse in gol pentru a se transforma in decizii, mi-am amintit cat de mult ajuta in clipele de singuratate sa realizezi ca mai sunt multi altii la fel de confuzi/tristi/nehotarati/speriati ca tine. Mi-am amintit ca lucrurile in care ma regasesc si in care pun pasiune nu trebuie si nu au de ce sa moara, pentru ca sunt atat de rare si atat de pretioase. Asa ca am sa continui.

Ce m-a inspirat a fost Talk-ul de mai jos si, in special, pasiunea cu care Sarah vorbeste. Este o tanara de 23 de ani, care crede si promoveaza spoken word poetry, o forma de a scrie absolut minunata. Pe tot parcursul discursului e in the flow, ma face sa simt ca e exact unde isi doreste si se joaca cu cuvinte intr-un mod delicios, pentru ca asta o reprezinta. Asa se intampla atunci cand ti-ai gasit calea: totul devine simplu, pentru ca esti “din peisaj”, incepi sa iti permiti sa fii atent la orice detalii, pentru ca big picture e deja rezolvat. Sarah vorbeste despre cum s-a apucat de spoken word poetry, despre cat de usor le e oamenilor sa se exprime prin acesta forma de arta accesibila oricui. Si asta pentru ca fiecare are propriile povesti, de o autenticitate pura, cuceritoare, atunci cand sunt puse pe hartie. Uitati-va, numai, veti intelege despre ce vorbesc! Multumesc, Nico, pentru ca mi-ai facut cunostiinta cu Sarah!

Etichete:a scrie, blog, insipratie, pasiune, povesti, sarah kay, spoken word poetry de phoebs
2 Comments »

Acum ceva timp am primit de la echipa ResponsabilitateSociala.ro (Corina, uite, scriu!) invitatia de a evalua activitatile de CSR din anul care tocmai a trecut, alaturi de o multime de alti bloggeri. Am fost intrebati si ce asteptari avem pentru 2011 in ceea ce priveste aceasta zona. Raspund cu o mare intarziere, bucuroasa fiind totusi ca mi-am revenit din amorteala Faptul ca am fost organizator in “Let`s Do It, Romania!” se va reflecta in raspunsurile mele, pentru ca despre companiile care s-au implicat in proiect stiu cel mai bine. Desigur, nu doar atat.

1. Care sunt primele 3 companii din Romania pe care le apreciezi cel mai mult pentru cum s-au implicat in societate in 2010 si de ce?
Sunt multe companii care ne-au ajutat In LDIR si care merita mentionate: AVON, Romtelecom, Konica Minolta, Bricostore. Lista intreaga este aici. Le multumim tuturor, am tot respectul pentru companiile care au inteles valoarea proiectului si au fost alaturi de noi atunci cand era cel mai greu, fara sa aiba vreo certitudine ca vom reusi. Pur si simplu au avut incredere.
Imi place in mod deosebit AVON, o companie care crede cu adevarat in misiunea sa de a sprijini si educa femeile, care militeaza impotriva cancerului la san, apreciez si operatorii de telefonie mobila care fac tot mai multe in zona de CSR (fundatia Vodafone, de exemplu)

2. In ce masura marile companii din Romania au raspuns in 2010 asteptarilor tale in privinta implicarii in societate?
Cred ca tot mai multe companii incep sa isi dea seama ca este important sa fie responsabile, nu neaparat din motivele corecte, insa. Sunt convinsa ca multe dintre ele o fac si pentru ca alte companii concurente au deja astfel de campanii sau pentru ca si-au dat seama de beneficiile de imagine castigate.
In ceea ce priveste LDIR, m-as fi asteptat ca mult mai multe companii sa se implice in proiect si sa realizeze potentialul urias al acestuia. Ne-am lovit de multa reticenta, care e de inteles, pana la un anumit punct, fiind vorba de o initiativa unica in peisajul romanesc. Nu s-a intamplat atat de multa implicare in 2010, poate se va intampla mai multa in 2011. E insa foarte greu sa convingi competitori sa faca lucruri pentru comunitate, ca prim motiv. Intr-un proiect cum este LDIR, care este un proiect al intregii comunitati, se vede care sunt companiile care se implica pentru ca le pasa si pentru ca vor cu adevarat sa ajute.

3. Ce asteptari ai de la companiile din Romania, in privinta responsabilitatii sociale, in 2011?
Mi-as dori sa fie mai constiente de rolul pe care il au in societate si, in egala masura, de impactul pe care actiunile lor il au in comunitate. Mi-as dori sa faca proiecte care sa ajute cu adevarat, plecand de la nevoi si probleme reale.

4. Ce esti dispus sa faci pentru a le stimula pe companii sa fie mai responsabile in 2011?
In primul rand, le vom incuraja sa se implice in LDIR 2011. E o ocazie perfecta sa arate ca le pasa.
In cel de-al doilea rand, voi vorbi despre cele care merita, iar faptul ca sunt responsabile social va conta in alegerile mele.

Etichete:companii, comunitate, csr, implicare, LDIR, let`s do it romania, responsabilitate sociala, Romania! de phoebs
No Comments »

Ce am sa scriu mai jos poate fi interpretat in egala masura ca superficial sau foarte adevarat si dovedit in nenumarate randuri, stiu. Plec din start de la premisa ca lucrurile sunt cum vrem noi sa le vedem si ca noi alegem fiecare interpretare. Sunt superficiala sau profunda. Ambele sunt adevarate, depinde din ce parte privesti.

De cate ori vi s-a intamplat sa stiti din prima clipa ca omul pe care tocmai l-ati cunoscut e pe aceeasi lungime de unda cu voi? De cate ori ati simtit cand ati ajuns intr-un loc nou ca va potriviti, ca e pentru voi, ca puteti sa dati totul acolo? Sau ca, dimpotriva, nu veti putea face niciodata mai mult decat strictul necesar, pentru ca nu rezonati cu oamenii, cu lucrurile pe care le faceti, cu atmosfera, cu … aerul? Eu cred ca de fiecare data, stim. Ceva in noi ne spune tot ce avem nevoie sa stim si cred ca inima merita ascultata de fiecare data. Ca n-o facem, asta e alta discutie. De ce n-o facem, e pentru ca n-avem incredere suficienta.

Nu cred ca am nevoie sa stau luni intregi intr-un loc, pentru a-mi da seama daca e pentru mine sau nu. Si asta pentru ca lucrurile pure, autentice, reale, au o vibratie speciala, pe care inima o va simti intotdeauna. Ma bazez pe asta constant, atunci cand apare noul in viata mea. Asa ajung sa petrec ore intregi cu necunoscuti sau sa renunt la un job dupa 2 luni, sa intru intr-un proiect nebunesc sau sa plec cu cineva la munte pentru un weekend, desi il cunosc de o saptamana.  Toate astea pentru ca vreau sa fiu 100%, acolo unde decid sa ma implic. Se simte imediat cand nu dai totul, iar orice mai putin decat totul e prea putin. Iata de ce caut in permanenta senzatii si stari puternice, care sa duca la decizii intr-o singura directie irevocabila. Nu se intampla asa de des cum as vrea – teama de a lua decizii pripite sta mereu ascunsa acolo, nu e ca si cum va disparea vreodata. Iar asta face intotdeauna decizia greu de luat. Voi fi insa mereu convinsa ca inima mea stie intotdeauna ce e bine pentru mine, chiar daca ma indoiesc constant de asta. Si, in final, tot ca ea fac, mai devreme sau mai tarziu. Chiar daca sunt o persoana care gandeste extrem de mult, am acceptat acum ceva timp ca mintea nu stie asa multe cum stie inima

Argumentul final pentru ce am scris mai sus este ca, lucrurile in care credem devin adevarul nostru. Iar eu cred in ce-mi spune inima mea.

Etichete:adevar, decizia, inima, profund, superficial, vibratie de phoebs
2 Comments »