Mi se pare absolut incredibil cum oamenii se descopera mai mult sau mai putin, infloresc sau se vestejesc, totul sub influenta celor care ii inconjoara si a mediului in care isi petrec fiecare zi, cel putin o anumita perioada din viata lor. Cred ca fiecare dintre calitatile si defectele noastre se manifesta in proportia in care se manifesta tocmai ca raspuns la ceea ce primim de la cei din jur. Acelasi om poate fi stralucitor intr-un loc si mediocru in altul. Depinde extrem de tare daca reusesti sa ii apesi butoanele, sa ii atingi inima si sa il faci sa rezoneze cu valorile in care crezi tu.

Nu poti sa pui eticheta unui om si sa spui despre el ca nu este in stare sa faca ceva, ca nu da totul sau ca nu ii pasa de nimic legat de un anumit subiect. Cred ca fiecare om are locuri in care simte ca se poate exprima, unde a intalnit oameni care il inspira si care il motiveaza sa dea tot ce are mai bun si locuri in care nu simte ca vrea sau ca e important sa-si aduca contributia. Este surprinzator cat de repede pot sa dispara “daruri” pretioase, cum sunt creativitatea, simtul umorului sau entuziasmul, sub efectul unor oameni seci, cu un nivel diferit de energie sau fara abilitatea de a trezi pasiunea sau de a inspira. I se poate intampla oricui, daca da peste persoane nepotrivite pentru el/ea.

Noi toti suntem niste piese de puzzle, care cautam constant tablouri in care sa ne potrivim. Cand nimerim unul care nu e pentru noi, doare tare, pentru ca ori raman goluri care nu pot fi umplute, ori rupem mici bucatele din noi, incercand sa ne potrivim. Ne prindem in cele din urma ca nu merge si plecam sifonati in noi cautari, de alte si alte tablouri, care sa aiba o forma dupa chipul si asemanarea noastra.

Sunt atat de multe tablouri in care nu avem ce cauta… Cu toate astea, si unul singur in care nu ne gasim locul poate avea un efect devastator asupra a ceea ce suntem noi cu adevarat. Pe langa ca pierdem timp pretios, care ar putea fi folosit pentru a ne dezvolta si a evolua, facem chiar pasi inapoi si uitam cine si suntem si ce putem, in incercarea de a intra in forma ceruta. Asa ca intrebati-va constant daca sunteti unde trebuie, daca locul si oamenii va inspira, daca ati crescut un pic fata de ieri, in directia in care va doriti. Avem prea multe de oferit, fiecare dintre noi, ca sa lasam o zi sa treaca pe langa noi fara sa ne exploatam potentialul la maximum.

Si mai e ceva: oricat ati incerca sa intrati in formele in care vor ceilalti, adevarul va fi mereu acolo, fie ca il bagati in seama sau nu.

Etichete:forma, piese, potrivi, puzzle, tablou de phoebs
1 Comment »

De fiecare data cand gasesc oameni care respira pasiune si misca ceva in ceilalti, mi se pare ca viata are cu adevarat un sens. Simt asa un fior de bucurie si incantare si imi doresc sa fiu si eu un astfel de om, chiar si pentru o singura persoana, 0,05%. Asa mi-am adus aminte ce rost avea blogul asta, inca de la inceputurile sale: era locul unde scriam despre ce m-a facut sa am declick-uri, locul unde spuneam povesti care m-au inspirat, locul in care cautam sa potrivesc piese de puzzle si sa gasesc solutii la tot felul de intrebari mai mult sau mai putin usoare. Totul, pentru mine si pentru oameni ca mine – era de fapt si acesta un scop – sa descopar oameni cu aceeasi convingere ca pasiunea e totul si acelasi entuziasm transpus in oricare ar fi modul pe care l-au ales pentru a vorbi lumii.

In ultimele luni am uitat de ce scriam, nu parea sa mai gasesc vreo utilitate in asta si nici n-aveam de gand sa ma reapuc prea curand, pana nu simteam ca e ce trebuie. Si astazi … everything came back to me! Mi-am amintit ce efect poate avea o simpla replica, un discurs, o persoana cunoscuta la o expozitie sau un text citit exact la momentul potrivit. Mi-am amintit ca idei care nu ne dau pace zile intregi au deseori nevoie sa fie impinse in gol pentru a se transforma in decizii, mi-am amintit cat de mult ajuta in clipele de singuratate sa realizezi ca mai sunt multi altii la fel de confuzi/tristi/nehotarati/speriati ca tine. Mi-am amintit ca lucrurile in care ma regasesc si in care pun pasiune nu trebuie si nu au de ce sa moara, pentru ca sunt atat de rare si atat de pretioase. Asa ca am sa continui.

Ce m-a inspirat a fost Talk-ul de mai jos si, in special, pasiunea cu care Sarah vorbeste. Este o tanara de 23 de ani, care crede si promoveaza spoken word poetry, o forma de a scrie absolut minunata. Pe tot parcursul discursului e in the flow, ma face sa simt ca e exact unde isi doreste si se joaca cu cuvinte intr-un mod delicios, pentru ca asta o reprezinta. Asa se intampla atunci cand ti-ai gasit calea: totul devine simplu, pentru ca esti “din peisaj”, incepi sa iti permiti sa fii atent la orice detalii, pentru ca big picture e deja rezolvat. Sarah vorbeste despre cum s-a apucat de spoken word poetry, despre cat de usor le e oamenilor sa se exprime prin acesta forma de arta accesibila oricui. Si asta pentru ca fiecare are propriile povesti, de o autenticitate pura, cuceritoare, atunci cand sunt puse pe hartie. Uitati-va, numai, veti intelege despre ce vorbesc! Multumesc, Nico, pentru ca mi-ai facut cunostiinta cu Sarah!

Etichete:a scrie, blog, insipratie, pasiune, povesti, sarah kay, spoken word poetry de phoebs
2 Comments »

Acum ceva timp am primit de la echipa ResponsabilitateSociala.ro (Corina, uite, scriu!) invitatia de a evalua activitatile de CSR din anul care tocmai a trecut, alaturi de o multime de alti bloggeri. Am fost intrebati si ce asteptari avem pentru 2011 in ceea ce priveste aceasta zona. Raspund cu o mare intarziere, bucuroasa fiind totusi ca mi-am revenit din amorteala Faptul ca am fost organizator in “Let`s Do It, Romania!” se va reflecta in raspunsurile mele, pentru ca despre companiile care s-au implicat in proiect stiu cel mai bine. Desigur, nu doar atat.

1. Care sunt primele 3 companii din Romania pe care le apreciezi cel mai mult pentru cum s-au implicat in societate in 2010 si de ce?
Sunt multe companii care ne-au ajutat In LDIR si care merita mentionate: AVON, Romtelecom, Konica Minolta, Bricostore. Lista intreaga este aici. Le multumim tuturor, am tot respectul pentru companiile care au inteles valoarea proiectului si au fost alaturi de noi atunci cand era cel mai greu, fara sa aiba vreo certitudine ca vom reusi. Pur si simplu au avut incredere.
Imi place in mod deosebit AVON, o companie care crede cu adevarat in misiunea sa de a sprijini si educa femeile, care militeaza impotriva cancerului la san, apreciez si operatorii de telefonie mobila care fac tot mai multe in zona de CSR (fundatia Vodafone, de exemplu)

2. In ce masura marile companii din Romania au raspuns in 2010 asteptarilor tale in privinta implicarii in societate?
Cred ca tot mai multe companii incep sa isi dea seama ca este important sa fie responsabile, nu neaparat din motivele corecte, insa. Sunt convinsa ca multe dintre ele o fac si pentru ca alte companii concurente au deja astfel de campanii sau pentru ca si-au dat seama de beneficiile de imagine castigate.
In ceea ce priveste LDIR, m-as fi asteptat ca mult mai multe companii sa se implice in proiect si sa realizeze potentialul urias al acestuia. Ne-am lovit de multa reticenta, care e de inteles, pana la un anumit punct, fiind vorba de o initiativa unica in peisajul romanesc. Nu s-a intamplat atat de multa implicare in 2010, poate se va intampla mai multa in 2011. E insa foarte greu sa convingi competitori sa faca lucruri pentru comunitate, ca prim motiv. Intr-un proiect cum este LDIR, care este un proiect al intregii comunitati, se vede care sunt companiile care se implica pentru ca le pasa si pentru ca vor cu adevarat sa ajute.

3. Ce asteptari ai de la companiile din Romania, in privinta responsabilitatii sociale, in 2011?
Mi-as dori sa fie mai constiente de rolul pe care il au in societate si, in egala masura, de impactul pe care actiunile lor il au in comunitate. Mi-as dori sa faca proiecte care sa ajute cu adevarat, plecand de la nevoi si probleme reale.

4. Ce esti dispus sa faci pentru a le stimula pe companii sa fie mai responsabile in 2011?
In primul rand, le vom incuraja sa se implice in LDIR 2011. E o ocazie perfecta sa arate ca le pasa.
In cel de-al doilea rand, voi vorbi despre cele care merita, iar faptul ca sunt responsabile social va conta in alegerile mele.

Etichete:companii, comunitate, csr, implicare, LDIR, let`s do it romania, responsabilitate sociala, Romania! de phoebs
No Comments »

Ce am sa scriu mai jos poate fi interpretat in egala masura ca superficial sau foarte adevarat si dovedit in nenumarate randuri, stiu. Plec din start de la premisa ca lucrurile sunt cum vrem noi sa le vedem si ca noi alegem fiecare interpretare. Sunt superficiala sau profunda. Ambele sunt adevarate, depinde din ce parte privesti.

De cate ori vi s-a intamplat sa stiti din prima clipa ca omul pe care tocmai l-ati cunoscut e pe aceeasi lungime de unda cu voi? De cate ori ati simtit cand ati ajuns intr-un loc nou ca va potriviti, ca e pentru voi, ca puteti sa dati totul acolo? Sau ca, dimpotriva, nu veti putea face niciodata mai mult decat strictul necesar, pentru ca nu rezonati cu oamenii, cu lucrurile pe care le faceti, cu atmosfera, cu … aerul? Eu cred ca de fiecare data, stim. Ceva in noi ne spune tot ce avem nevoie sa stim si cred ca inima merita ascultata de fiecare data. Ca n-o facem, asta e alta discutie. De ce n-o facem, e pentru ca n-avem incredere suficienta.

Nu cred ca am nevoie sa stau luni intregi intr-un loc, pentru a-mi da seama daca e pentru mine sau nu. Si asta pentru ca lucrurile pure, autentice, reale, au o vibratie speciala, pe care inima o va simti intotdeauna. Ma bazez pe asta constant, atunci cand apare noul in viata mea. Asa ajung sa petrec ore intregi cu necunoscuti sau sa renunt la un job dupa 2 luni, sa intru intr-un proiect nebunesc sau sa plec cu cineva la munte pentru un weekend, desi il cunosc de o saptamana.  Toate astea pentru ca vreau sa fiu 100%, acolo unde decid sa ma implic. Se simte imediat cand nu dai totul, iar orice mai putin decat totul e prea putin. Iata de ce caut in permanenta senzatii si stari puternice, care sa duca la decizii intr-o singura directie irevocabila. Nu se intampla asa de des cum as vrea – teama de a lua decizii pripite sta mereu ascunsa acolo, nu e ca si cum va disparea vreodata. Iar asta face intotdeauna decizia greu de luat. Voi fi insa mereu convinsa ca inima mea stie intotdeauna ce e bine pentru mine, chiar daca ma indoiesc constant de asta. Si, in final, tot ca ea fac, mai devreme sau mai tarziu. Chiar daca sunt o persoana care gandeste extrem de mult, am acceptat acum ceva timp ca mintea nu stie asa multe cum stie inima

Argumentul final pentru ce am scris mai sus este ca, lucrurile in care credem devin adevarul nostru. Iar eu cred in ce-mi spune inima mea.

Etichete:adevar, decizia, inima, profund, superficial, vibratie de phoebs
2 Comments »

Mereu am apreciat o constanta si o stabilitate in lucruri, ca majoritatea oamenilor, de altfel. Si legat de ceilalti si, mai ales, legat de mine.  Iti da un anume confort gandul ca poti controla niste situatii, niste reactii, niste rezultate. Evident, apare si momentul in care ceilalti se comporta intr-un mod total neprevazut,  ne surprind si ne dezamagesc, nu mai fac exact ce ne-am astepta, dispar, etc. Trecem cu totii prin asta, ok, pana la urma nu vom sti niciodata totul despre cineva si ar fi mai bine sa fim oricand pregatiti pentru o surpriza. Cine stie cate lucruri nu ne-a spus, cate mii de ganduri l-au facut sa ia o decizie contrara asteptarilor, cate sentimente amestecate l-au incercat! Dar ce faci cand nu mai intelegi care e faza cu tine? Daca nici tu nu te cunosti, ce pretentii sa ai despre ceilalti? Te tot uiti cum te schimbi si nu te mai recunosti, iti vine sa tipi si sa chemi pe cineva sa te ajute sa fii la fel cum erai, ca iti placea! Degeaba insa, in realitate nu mai ai nici un chef.

Ei bine, eu intai am protestat si m-am luptat. Am vrut sa inteleg si sa fie in continuare la fel, chiar daca simteam ca nu si nu. Sa luam, de exemplu, blogul. Nu inteleg inca de ce nu mai pot scrie, asa constant cum o faceam. Nu e o chestiune de inspiratie, ci mai degraba de motivatie. N-am dezlegat inca enigma si are sigur un raspuns foarte bine ascuns. Apoi, iesitul la petreceri si in cluburi. Inainte, se petrecea de cateva ori pe saptamana. Pana acum vreo luna, nu mai fusesem in club de… nu imi aduc aminte cand. Si nu eram asa!

Eu protestez aici de fapt impotriva schimbarilor pe care eu nu le doresc. Mi se pare firesc sa te schimbi, daca vrei sa corectezi ceva sau sa faci ceva mai bine. Dar eu … eram deja bine! Si cineva s-a amestecat si a stricat totul. Glumesc, nu e ca si cum ar fi vina cuiva.

O prietena buna m-a calmat insa. Mi-a spus ca doar pt ca intr-o perioada din viata nu mai fac o anumita activitate, nu inseamna ca a disparut de tot (mda, uite, acum scriu!) sau ca s-a dus din mine scanteia de … acel ceva. Oamenii au tot felul de perioade in viata, in care au nevoie de alte si alte lucruri. Acum sunt intr-o perioada cu mai putina actiune mai mai multa analiza. Tot ce pot sa fac e sa plec atent urechea la ce-mi spune inima ca-si doreste in fiecare moment si cam asta e. Si astazi mi-a spus ca isi doreste foarte mult sa scriu, orice vreau eu

Etichete:enigma, Ganduri, perioade, schimbari, scris de phoebs
2 Comments »