Vi s-a intamplat vreodata ca exact atunci cand vreti sa va concentrati mai mult pe ceva sa nu va iasa absolut deloc? Exact din momentul in care stabiliti ca gata, asta e directia, sa nu apara absolut nimic care sa sustina decizia ci, mai mult, sa dispara orice urma de inspiratie sau idei? Cam asa am patit eu de cand am decis sa scriu mai mult. Inainte, ideile imi veneau urcand scari rulante sau mancand inghetata, uitandu-ma la un strain de la alta masa sau privind la vitrine. Acum cand am vrut sa pun in sfarsit degetul pe chestiune, mi-a scapat printre degete, pur si simplu. E asa, ca o vraja abatuta asupra mea si nu stiu cum sa scap. Asa ca am hotarat sa o dau pe fata, aici. Ca recunoasterea e primul pas spre vindecare.
Sunt momente in care totul merge, pur si simplu. “You`re in your frame” cum zice un prieten. Nu are cum sa mearga nimic pe langa, esti atat de sigur, incat simti ca plutesti. Nu stii exact de unde a aparut valul de energie, curajul devine brusc o calitate de toata ziua, nu stii cum sa notezi mai repede tot ce iti trece prin minte. In astfel de momente ochii stralucesc. E magie. Si nu stiu cum sa o creez mai des.
Mi-a zis mie odata cineva ca daca vrei sa scrii, pur si simplu scrii. Iti creezi context, iti eliberezi mintea si ii dai drumul. Fiind ceva ce tine de inspiratie, cred ca depinde de multi factori. La cursul de scriere creativa pe care l-am facut, am primit sugestii de muzica si pictura care inspira. Plus ca am gasit o cafenea numai buna de luat cafeaua de dimineata si creat. Asa ca ma apuc de treaba Am vrut numai sa explic ce se intampla pe aici in ultima vreme (sau mai bine zis ce nu se intampla)
Voi, cei care aveti ocupatii creative, ce faceti ca sa va vina inspiratia? Impartasim vreun truc, ceva?
P.S. Am deja 2 texte, le-am trimis cuiva pentru pareri
Optimism2010 este evenimentul de la care n-as lipsi niciodata. E un loc magic unde se aduna oamenii care fac lucruri frumoase, care au idei care ii insufletesc si ii fac sa se trezeasca dimineata cu zambetul pe buze. Sunt oamenii care cred ca schimbarile bune se intampla in Romania, sunt oamenii care vad partea plina a paharului, sunt oamenii care vor sa se lupte cu oricine pentru ideile lor. Am vazut si astazi oameni de genul asta si cred ca asta e cel mai mare beneficiu al acestui eveniment: reuneste triburi, cum zice Seth Godin. Aduce impreuna oameni cu aceleasi preocupari si interese pentru lucruri constructive, oameni optimisti, oameni care se pot ajuta unii pe altii atunci cand afla unii de altii. Si e important sa stii ca nu esti singur, mai ales cand ai in minte o schimbare mare, despre care toti iti spun ca n-are nici o sansa sa devina realitate. Eu una am rezonat cu unii dintre cei care au povestit despre cat de greu le-a fost sa ii faca pe altii sa creada, despre cat de greu le e in continuare sa miste lucruri.
- pe Adrian Soare l-am cam ratat, dar stiu ca stie ce vorbeste legat de barbati si femei. Si ideea ca aproape orice barbat poate invata sa fie atragator e adevarata
- Mihai Sturzu si proiectul lui Modelul Meu, care isi propune sa fie o interfata intre copii/tineri si modelele lor. E nevoie de asta in Romania incredibil de mult si chiar vorbesc din experienta proprie Ma tot gandesc cum am putea sa ne ajutam reciproc, el cu proiectul lui, noi cu “Let`s Do It, Romania!” Mi-a placut ca am simtit la el pasiune si faptul ca isi traieste visul.
- Cristi Lupsa a fost fermecator ca intotdeauna si ne-a dezvaluit 25 de surse de optimism din viata lui, de la prietena la prieteni, de la formatia necunoscuta la faptul ca sigur ai o fosta/un fost care e intr-o relatie cu cineva mult mai prejos decat tine si pana la o fraza aparuta intr-un ziar care nu are nici un sens si care ii aminteste mereu ca sunt altii muuult mai jos. Asa ca e ok.
- Cristina Bazavan a fost foarte sincera si a emotionat pe toata lumea, povestind despre clipele grele prin care a trecut atunci cand revista Tabu a fost scoasa din trustul Catavencu. Cristina s-a plimbat mult, vizibil prinsa de poveste, cu un picior in secventele din trecut in care pe de-o parte voia sa plece, dar pe de alta ceva o indemna sa faca totul ca revista sa supravietuiasca. Si a reusit. Interesant a fost momentul in care toata echipa s-a mobilizat pentru a strange bani pentru una dintre colege, care avea tatal bolnav si care a dus la sudarea echipei si la distragerea atentiei de la problema aflata pe ordinea de zi: pierderea iminenta a joburilor.
- Alexandra ne-a oferit o multime de detalii despre proiectul frumos care este Daydreamers. Nu stii niciodata ce se ascunde in spatele unor lucruri aparent simple, in care totul pare sa mearga excelent. Exista mereu momente in care vrei sa renunti, momente in care nu intelegi de ce te-ai bagat in chestia aia, momente in care oamenii apar ca prin farmec exact la momentul potrivit si te salveaza. E interesant ca Alexandra voia sa caute in alte zari oameni buni, care sa o inspire si care sa merite si a fost surprinsa sa-i gaseasca chiar aici, prin acest proiect. Am vorbit cu ea de n ori pe mail si tot n-am reusit sa ajung sa ma pozez. Ma intreb daca ma mai primeste acum, cand toata lumea se bate pe ea.
- Marta Usurelu ne-a spus mandra si vesela cum a reusit, impreuna cu intreaga echipa, sa salveze revista Biz intr-o lume a printului in care totul se prabuseste. Mesajul care a ajuns la mine e “se poate, daca oamenii cred si pun umarul la treaba!”
- Dan si Sandra au fost minunati, vorbind despre joaca. Mi-a placut Dan, mi s-a parut foarte motivational si am ramas cu salutul pentru “am chef de joaca!”. E o saritura simpla, hai sa o facem faimoasa!
- Mircea Ecxarcu a tinut un discurs haotic, dar cu multe idei care dau de gandit. Mi s-a parut genul love or hate si nu cred ca a lasat pe nimeni indiferent. A vorbit despre ce inseamna sa construiesti in interior, astfel incat, atunci cand dai la o parte casa, masina, jobul, sa ramana ceva. Trebuie sa poti fi fericit cu ce ai in tine, pentru ca oricum nu acele lucruri exterioare te fac fericit. Foarte zen, foarte asezat, foarte calm. Ma intreb cum a ajuns asa.
Trebuie sa mai spun ca mascota Gus (cunoscuta si ca Pufulet) mi-a placut la nebunie. A fost extrem de simpatica si a fost in poveste tot timpul, reactionand adorabil la orice intamplare: a dansat, a facut scheme, s-a bagat in seama pe langa speakeri, a facut poze cu noi, ne-a si imbratisat. Bravo Mircea, esti incredibil de natural, mai rar asa o mascota!
Mi-am luat doza de veselie pentru cateva luni si am cunoscut/vorbit cu niste oameni minunati. Am lucruri de facut, Optimism 2010 mi le-a aratat
Am vrut numai sa explic ce se intampla pe aici in ultima vreme (sau mai bine zis ce nu se intampla)
English 
Română 
