Entries Tagged as ''

Optimism20009 – editia a 2-a

Bai, promit ca scriu mai des de acum. Imi dau seama ca neglijez blogul si chiar nu as avea de fapt de ce. Lucrurile se intampla in continuare, chiar daca da peste mine o lipsa de chef provenita din alte surse.  Dar nu despre asta vreau sa vorbesc acum aici.

Am fost astazi la Optimism2009 - editia a doua, in calitate de participant, de data asta si ma bucur extrem ca am facut-o. Atata energie pozitiva mai rar. Mi-au placut aproape toate prezentarile si fiecare a avut samburele ei de intelepciune. Am plecat foarte optimista, motivata, dar si pusa pe ganduri. O sa vedeti de ce.

La prima sesiune, Andreea Marin si Cristian Mungiu, moderati de Cristi Lupsa. Discutia extrem de interesanta, neasteptat chiar. Am retinut de la Cristian cat de important e sa ai un scop – e ceea ce te face sa rezisti si cand nu iti merg lucrurile bine, si cand nu mai ai bani, oameni, timp sau alte resurse si sa iti alegi bine luptele si oportunitatile, pentru ca sunt multe si nu toate sunt ce-ti trebuie. O alta chestie foarte desteapta tot de la el e ca trebuie sa ai taria sa ceri exact ce vrei – avem de multe ori tendinta sa taiem singuri, noi, sa negociem cu noi lucrurile pe care le-am putea primi. Cat m-am recunoscut aici! Cred ca e si din cauza ca simtim ca asa n-o sa ni se mai taie si de catre altii, ca am renuntat noi deja la ceva. La mine cel putin, din cauza asta e. Si Andreea Marin a spus lucruri remarcabile, ca de exemplu ca adevarata valoare e sa poti sa o iei maine de la 0, daca ai fi pus in alt context sau scos din mediul tau. In plus, atat timp cat te vei uita peste gard, nu iti va iesi nimic – mai bine pui tu caramida ta si construiesti. Iar provocarea mare este sa arati ca se poate si atunci cand toti iti spun ca nu ai nicio sansa. In plus, fiecare experienta e diferita – chiar daca ceva nu ti-a iesit la un moment dat, nu inseamna ca nu va iesi peste ceva timp. Se aliniaza altfel planetele:)

La sesiunea 2, lume la fel de buna. Sandra si Dan au vorbit despre joaca si despre cat de important este sa te joci toata viata – opusul jocului este depresia, nu munca. Am inventat si jocuri si am inteles din nou ca jocul etic este voluntariatul. Da da da!

Bogdan Naumovici a fost in stilul lui, cu povestiri de viata si neincredere in mediul online – daca era dupa bloggeri si alti geeks, nu se intampla nicio revolutie in `89 :) Ne-a povestit si despre un proiect foarte interesant, Miscarea de rezistenta, initiat cu Jurnalul National, in care aduna o multime de personalitati din lumea culturala pentru a arata si o alta fata a Romaniei. Momentan sunt pe hold ca e campanie electorala, dar au multe surprize:) Can`t wait!

Sanda Nicola, reporter, pe care n-o stiam, a inceput vorbind despre facebook si ce face ea pe profil, ca sa ne spuna deodata ca a avut cancer si ca asta a fost cel mai bun lucru care i s-a intamplat vreodata. Chiar inteleg la ce se refera – pana nu ne zguduie ceva, nu apreciem cu adevarat ce avem si nu intelegem cat de firava este viata. M-a impresionat profund, a vorbit cu foarte multa pasiune despre dezinformare sau lipsa de informare in cazul cancerului de col uterin, care este vindecabil – ea una a reusit, s-a vindecat. Vaccinul ajuta, iar testul Papa Nicolau este un must in fiecare an.

Teodor Frolu e unul dintre oamenii care vrea sa schimbe fata Bucurestiului, fiind si arhitect si are planuri mari. Unul e legat de Dambovita. Mult succes!

La sesiunea 3, invitati foarte inspirationali la capitolul proiecte facute cu pasiune. Vlad Stan a vorbit despre trigwee, pe care il stiu de ceva vreme si datorita caruia sper sa gasesc coach, Adi Soare ne-a aratat pe google ce-si doresc oamenii, cautand cuvantul “vreau” + fiecare litera – au iesit chestii foarte amuzante, gen “vreau o fata”, “vreau de toate”, “vreau acasa”, si ne-a dat o idee de a fi mai veseli. Sa scriem 3 lucruri frumoase care ni s-au intamplat in fiecare zi, pe twitter cu #3lucruri.

Am mai aflat si de niste proiecte interesanta, cum e orasul.ro, site-ul iubitorilor de Bucuresti, sau evadeazacunoi.ro – site de adunat prieteni si plecat in vacanta :) Buna ideea cu implicat agentii si alergat ele dupa clienti si nu invers. Clientul e la putere!

Cristi Lupsa mi-a revelat ca el e la baza proiectului decatorevista.ro si chiar sunt curioasa acum! Ma inspira mult sa vad oameni care fac lucruri si care isi traiesc visele, care lupta si care gasesc oameni la fel, dispusi sa dea din energia, timpul, ideile lor pentru ceva care le place si in care cred. Bravo, Cristi!

In rest, am mancat pufuleti Gusto cu ciocolata, varianta nelansata inca – super buni! si m-am bucurat mult sa ii revad pe Stefan Stroe (ce schimbat, deh, a devenit om serios!), Vlad Stan, Octav Druta, Cristi Lupsa (vopsit, ha), Manafu (care zice ca n-are vise), Iulia Stanescu si Catalina Rusu (multumesc pt ideea cu coach-ul!). Felicitari Evensys, ma bucur ca am venit!

La ce visezi?

Stiu, n-am mai scris de ceva vreme si e probabil si din cauza ca am foarte multe in minte si nu reusesc sa le dau o forma astfel incat sa poata fi puse pe hartie (sau pagina de web).  Nu e lipsa de inspiratie, pentru ca am multe idei care merita spuse.  Cum ar fi cea despre care voi vorbi acum.

Spunea cineva la Recitiri acum cateva editii ca nu cunosti un om cu adevarat daca nu ii stii visele.  Pare atat de natural sa stii visele cuiva, insa nu se intampla chiar asa de des.  Si m-a pus pe ganduri afirmatia, si am incep sa ma intreb ce vise cunosc si ale cui sunt.  Mi-am dat seama ca e important si ca e un fel de esenta a omului respectiv. E lucrul ala pe care ai vrea sa-l faci pana la sfarsitul vietii, lucrul ala care te face fericit si pe care te vezi facandu-l in cea mai fericita varianta de film despre viata ta. Trebuie sa fie ceva, sau cateva, chiar daca nu stii inca exact cum vei ajunge acolo.

Punandu-mi intrebarea, am realizat ca nu prea am raspunsuri si a fost asa, ca un clopotel de alarma.  M-am gandit ce as raspunde eu si am inceput sa-mi intreb prietenii.  La mine a fost oarecum usor, pentru ca am eu niste fantezii :)  Se pare ca, chiar daca ar trebui sa fie o intrebare frecventa, a fost putin surprinzator pentru ceilalti.  E oare chiar atat de greu sa stii ce vrei, chiar daca poti alege din orice, oricat de fantezist? Eu macar la nivelul asta ma descurc :)

Asa ca, data viitoare cand sunteti in oras cu prietenii, intrebati-i despre visele lor. S-ar putea sa aveti parte de niste reactii sau raspunsuri neasteptate si sa faceti valuri in mintea lor :)

Si, ca sa raspund si eu la intrebare,  mi-as dori sa fiu speaker international si sa calatoresc prin toata lumea, vorbind oamenilor.  Sau sa fiu realizator de emisiune despre calatorii (asta chiar e jobul ideal!)

Un nou inceput

Nici nu stiu sa spun daca imi plac sau nu inceputurile. Trec printr-unul dintre ele si pendulez intre incantare si bucuria de a descoperi tot felul de lucruri, care mai de care mai atragatoare si teama de necunoscut si sentimentul de “nou in peisaj”. Pana acum am reusit sa le pastrez  la cote rezonabile si totul merge excelent.

Ca sa fiu concreta, lucrez de luni la Headvertising. Se pare ca ma potrivesc in peisaj, cum mi-a zis cineva :) Am colegi simpatici (in frunte cu Delia), un sediu interesant, cu un “acvariu” in loc de sala de conferinte si mult Red Bull (doar e clientul nostru:) )

Fast forward

Mi se intampla de curand sa vreau tot mai des sa am o telecomanda si sa dau fast forward sa vad ce se va intampla in viata mea peste 6 luni pe vremea asta sau din astea. Si voua?

Uman

Intotdeauna m-am ferit de exprimarile formale, de cuvintele scortoase si de adresari mult prea politicoase, care nu fac decat sa puna bariere. N-am inteles de ce trebuie sa folosesc niste cuvinte goale, care nu spun nimic despre mine, pe care le foloseste oricine si care, in esenta, nu transmit nimic. Eu cred ca uitam de multe ori uitam ca, in spatele celui care ne citeste  o scrisoare de intentie sau un email, se afla un om. Un om, care rade la glume, care reactioneaza la adresarea directa, care zambeste la un mesaj personalizat, care isi poate imagina foarte usor cum esti tu, ca persoana, daca il lasi sa te vada. Iar daca ii place ce vede, s-ar putea sa vrea sa te cunoasca.

E chiar ciudat, as spune, pentru ca a ajuns sa fie ceva special sa vorbesti deschis, ca si cum chiar esti un om, si nu un robot, unui alt om, care nu e robot. Am vazut zilele trecute niste texte atat de impersonale, incat m-am intrebat daca persoana este atat de plictisitoare sau daca e chiar atat de incorsetata de reguli de politete. Sau daca nu e doar superficiala.

Mie, una, mi se pare o idee minunata sa ma las sa fiu eu, chiar daca ii scriu unui necunoscut. S-ar putea sa castigam niste timp, amandoi, daca nu ne placem la acest capitol.