Actiune!
Incep sa cred ca imi vine usor usor mintea la cap si ca ma fac mare. Probabil vine un moment cand iti dai seama ca daca nu faci tu lucrurile sa se intample, n-o sa o faca nimeni. E foarte adevarat ca oamenii care au succes, oamenii care au ce vor sunt cei care actioneaza. Niciodata nu mi-a placut sa risc prea mult – ma sperie necunoscutul si ideea ca nu voi sti ce sa fac in caz de esec. De multe ori, lucrurile au fost mult mai usoare decat le-am creat eu in mintea mea. Eh. Hai sa crestem un pic, Anca 
M-am convins inca o data ca am in mine toate resursele de care am nevoie. Trebuie doar sa stiu cum sa le scot la suprafata si le cer ajutorul. Problema e ca de multe ori uit asta si ma trezesc ametita, confuza, cu multe semne de intrebare, fara sa fiu capabila sa actionez.
Imi spunea aseara Tudor ca, in cea mai mare parte a timpului, nu suntem in prezent. Ne gandim la ce-am facut, la lucrurile peste care n-am trecut, sau, dimpotriva, la ce avem de facut peste 2 zile, ce vom face peste 10 ani si tot asa. Uitam de multe ori ca singurul moment care chiar exista e cel de acum. Ramanem de atatea ori inghetati, agatati de anumite clipe din trecut, ne raportam la ele ca si cum ele ar mai exista inca. Oamenii sunt intr-o continua transformare si asta explica de ce relatiile trec si ele prin schimbari radicale: unele se intaresc, evolueaza, iar altele se termina, neasteptat si trist pentru unii dintre noi. Viata curge si nu putem ramane fixati undeva. Tot ce putem face este sa controlam momentul de fata si sa facem lucrurile sa se intample asa cum ni le dorim. Si daca nu ies asa cum ne-am dori, sa mergem mai departe cu capul sus, fara sa ne cramponam de ceva ce poate nici nu mai e valabil peste 2 minute. Acest gand ma sperie, pe de-o parte, si ma bucura, pe de alta. Si, daca poti alege sa faci ceva, sau sa nu faci (pentru ca te temi de tot felul de lucruri, mai mult sau mai putin reale) – mai bine fa-o. Vorbeste un om care a regretat de mult prea multe ori ca n-a spus sau n-a facut ceva atunci cand a avut ocazia perfecta. S-ar putea sa nu mai apara niciodata. Si nu exista ceva mai rau decat sa ajungi in final sa te intrebi: “Cum ar fi fost daca?”
