Am ascultat o melodie acum ceva timp, care avea un vers de genul: “sa faci de toate pana mori” si mi-a dat de gandit. Chiar foarte mult. Cunosc oameni care si-au facut din asta un statement si se tin de el in fiecare zi. Din pacate, mult prea putini. In timp, am devenit si eu adepta unui astfel de stil de viata. Bineinteles, sunt multi cei care incearca tot timpul altceva, insa limitele noastre sunt diferite. Eu, una, sustin ideea ca in viata trebuie sa le incerci aproape pe toate (am zis aproape, pentru ca acolo intervin limitele mele) Stiu ca unii dintre voi se vor gandi la niste lucruri cel putin ciudate in acest moment , dar hai sa ne concentram totusi pe ceva constructiv.

Imi va fi intotdeauna greu sa accept ca nu voi putea sa cuprind vreodata toate activitatile posibile pe aceasta planeta. Tot ce-mi ramane de facut este sa fiu deschisa la ce apare in viata mea si sa fiu chiar proactiva, sa caut oamenii care sa ma provoace si pe care sa-i pot suna, atunci cand am o idee.

Imi plac foarte mult oamenii care vor sa incerce in permanenta lucruri noi si care nu resping din start ceva, doar pentru ca e necunoscut. Oamenii aceia care accepta imediat o invitatie, fie ca e vorba de un workshop de persuasiune, fie ca e un curs de yoga sau o saritura cu parasuta. Daca stau sa ma gandesc, am incercat pana acum destul de multe lucruri si ma bucur ca am facut-o: am fost la seminarii si conferinte despre persuasiune, body language, life control, nlp, public speaking, train of trainers, vanzari, personal branding, online, organizare de evenimente, workshop-uri de rasoterapie, cantat la instrumente pentru relaxare si motivare, am cantat la chitara, am plantat copaci, am mers pe carbuni incinsi, fac un curs de teatru si tot asa.

Trebuie insa sa recunosc ca as fi putut sa fac mult mai multe. Am o lista de lucruri pe care chiar vreau sa le fac anul asta sau anii viitori – sa sar cu parasuta, sa calaresc, sa ma dau cu parapanta, sa fac un curs de dezbatere, sa intru intr-un club de astronomie, sa invat italiana cum trebuie, sa ma duc la acupunctura, sa ma duc la masaj, sa am un coach, sa fac scufundari, sa fac un curs de masaj, sa merg pe camila, sa fac un curs de dictie, sa fac un curs de hipnoza, sa ma duc la cursuri de street dance, sa ma duc la yoga, sa invat niste lucruri pe partea digitala si new media, sa ma ofer voluntar in tot felul de proiecte misto, care sa ma faca sa depasesc niste limite. De fapt, asta e si ideea, atunci cand inveti ceva nou sau te arunci in ceva necunoscut, dar atragator: sa iesi din cercul de confort, invatand si distrandu-te. Toate te fac in final un om mai bun, te ajuta sa te dezvolti, sa-ti impingi limitele mai departe, sa devii o fiinta complexa, care are ce povesti la o cafea. Mie una imi place la nebunie sa ii ascult pe oameni de genul asta, ma inspira, pur si simplu. Intrebarea fireasca, atunci cand primesti o invitatie de genul asta, este: De ce nu?

Asa ca, la final, am o rugaminte, la dublu: daca sunteti astfel de oameni si eu nu va cunosc inca (sau va cunosc, dar nu stiam de latura asta a voastra), acum e momentul sa dati un mail sau un comment si sa spuneti! Mi-ar face o deosebita placere sa va cunosc! Apoi, daca aveti vreo idee de activitate interesanta, buna de incercat, eu sunt omul vostru Din nou, dati un mail. De cele mai multe ori ma voi baga

P.S. Am un citat din Funky Business, o carte care face toti banii:
“Ca sa faca fata cu brio diversitatii, liderii funky se expun la mai multe experiente diverse. Ca sa va vina idei proaspete, vizitati galeriile de arta, mergeti la petreceri de muzica rave, ascultati opera, iesiti la o sueta cu alcoolici si drogati, cititi chestii care nu va prea intereseaza, pe scurt, faceti orice n-ati mai facut inainte. Luati-o pe incercate: dati-va pe Internet, sariti cu parasuta, vizitati un muzeu.”

by phoebs
10 Comments »

Am avut un weekend dragut, m-am plimbat prin parc si m-am bucurat de soare. Sunt incantata sa vad lansata o campanie eco, Capitala creste verde, sa vad ca lucrurile incep sa se miste si ca exista si oameni carora le pasa. Am fost surprinsa placut ca si Primaria Capitalei e unul dintre initiatorii campaniei.

Am fost la Targul de Flori (mi-am luat si 2 trandafiri la ghiveci de acolo, unul alb si unul rosu), era o atmosfera numai buna de stat la povesti si admirat natura. Parcul Cismigiu nu se compara cu niciun alt parc, asta e clar! Mereu ma pierd prin el si nu vreau sa-l invat niciodata, imi place sa-l descopar iar si iar si sa ma surprinda cu ceva de fiecare data. In cadrul aceleiasi campanii a mai fost si un circuit de biciclete rosii, date cadou de Coca Cola si un concert seara, pentru care se spune ca energia a fost furnizata de oameni care au pedalat. Nu stiu ce sa zic despre asta. Am citit pe site ca a fost si o conferinta, unde Sorin Oprescu urma sa faca publica prima strategie de dezvoltare si implementare a proiectelor ecologice in Capitala.

Am ajuns apoi si la Targul de produse bio, spre sfarsit din pacate, mai mult ca sa-l bifam, dar si la targul de antichitati de la Muzeul de Istorie.

Asta da weekend eco!

by phoebs
No Comments »

Prietena mea Denisa m-a invitat sa raspund la cateva intrebari in primul numar al Revistei Stud-Life, pentru rubrica iBlogger ( o revista foarte simpatica, adresata studentilor, cu multe rubrici misto si cu o echipa draguta). Am vazut mini-interviul pe print (arata dragut) si acum l-am gasit si online, multumita Alexandrei. Este facut la dublu, impreuna cu Vlad Bogos. Ideea rubricii este sa prezinte, in paralel, in fiecare numar, un el si o ea, bloggeri, care sa raspunda la aceleasi intrebari. Eu am fost prima bloggerita

Enjoy!

sau asa, mai a revista la pagina 68

by phoebs
No Comments »

Nu stiu cum vine ideea asta cu “ce-ti doresti sa faci in viata” si “cat de sus poti sa tintesti”. Ma uit in jurul meu si vad tot felul de oameni cu idei, oameni destepti, oameni care au citit, oameni care merita sa ajunga … “acolo”. Daca ii intrebi unde e “acolo” pentru ei, unii nu stiu, unii au o idee vaga sau banuiesc, cativa (astia sunt alesii) stiu clar. Sunt multi cei care viseaza la un parcurs clasic, la o cariera care se dezvolta pe zi ce trece, ca a unui personaj de succes, luat drept model. Vad la foarte multi oameni (si cred ca si la mine) tendinta asta foarte pronuntata spre vise safe, dorinte foarte clasice si foarte intalnite. Problema aici nu e ca sunt foarte intalnite (nu ma plang de lipsa de imaginatie), ci ca …apare intrebarea: oare chiar asta isi doresc?

Imi tot propun sa-mi las mintea sa zburde si sa nu am nicio limita atunci cand visez si cand ma proiectez in timp. Stiu, undeva adanc in mine, ca pot fi tot ce vreau, daca o cred pe bune. Nu reusesc insa, niciodata, nici chiar cand imi fac wishlist-ul pe care pot scrie orice-mi trece prin cap. Ma simt ingradita chiar si in imaginatia mea, pentru ca aud o voce care-mi sopteste: “nu se poate!” sau “ar fi mult prea greu!”. Vi se intampla cumva si voua? Si .. daca nu pot face acum tot ce vreau, cand nu ma tine nimic, cand o voi face? Pana la urma, cei cu un strop de nebunie reusesc in viata.

Apoi, nu imi dau seama insa cate din dorintele mele, cate dintre imaginile mele despre ce-mi doresc sunt chiar din mine, si cate mi-au fost induse, in timp, de societate, de parinti, de prieteni. Probabil, aproape toate. Daca mi-as dori sa fac fotografii in Tibet, as mai fi in stare sa realizez asta, daca nu ar fi ceva foarte puternic? As face asta, daca asa as simti? Trebuie doar sa arunci o privire in jur ca sa constati, cu tristete, ce mare e numarul celor care nu fac ce si-ar dori. Eu, una, tind sa dau vina pe ei, pentru ca nu lupta si pentru ca lasa timpul sa treaca, fara sa faca nimic. Si stiu ca vor regreta intr-o zi, daca vor realiza. In teorie, da, e simplu. Exista o multime de motive practice, credibile si palpabile pentru care nu facem lucruri. Am invatat insa, candva, ca sunt doar niste minciuni, doar niste bariere autoimpuse. Asa ca n-am nicio scuza sa nu devin ce vreau sa devin. Numai ca asta nu face lucrurile mai usoare, dimpotriva. Stiu ca am o responsabilitate. Si parca totusi .. lipseste ceva.

Cineva imi zicea zilele trecute ca nu-si da seama ce ma face sa ma trezesc dimineata. Poate ca inca nu s-a intamplat ceva care sa ma determine sa fac tot ce vreau, acum cand pot si am toate resursele. (Asta dupa ce aflu ce imi doresc)

Cred ca asta ma sperie cel mai tare. Ca nu voi putea spune candva, la batranete: “Am facut tot ce mi-am dorit in viata asta. I`ve had the time of my life!”

by phoebs
No Comments »

Au inceput din nou inscrierile pentru Olimpiadele Comunicarii, de 2 saptamani chiar. Cred ca am incercat, cel putin 3 ani la rand, sa imi fac o echipa si sa ma inscriu la proba de Advertising. N-am reusit, se pare si ramane unul din lucrurile nebifate pe lista de “Must do”, daca vrei sa lucrezi in comunicare. Mereu mi s-a parut un eveniment serios, organizat impecabil, care poate fi considerat un test valoros si o oportunitate excelenta de a te face remarcat.

Anul acesta, insa, fac parte din echipa care organizeaza Olimpiadele Comunicarii (multumita lui Dan – n-ai blog, n-am ce link sa-ti pun ). Am sarit pasul cu participarea, sunt acum in spate cortinei si vad cat de complex este evenimentul, cata munca si timp implica. Si e frumos. Dan, Dragos Dehelean, Dragos Tuta, Corina, Roxana si Cristina sunt niste colegi foarte simpatici, de la care invat o gramada (Dragos D. mi-a promis ca ma invata html. )

Daca vreti sa va testati abilitatile de comunicatori, ideile si creativitatea, daca doriti o rampa de lansare, daca vreti sa testati cum e sa ai un client “pe bune” sau daca doar vreti sa experimentati senzatii noi, inscrieti-va la Olimpiadele Comunicarii!

Juriul este format din oameni de marca, reprezentativi pentru industria de comunicare. Puteti vedea si ce asteptari au ei. Idei proaspete, pasiune, fun, entuziasm, energie, agresivitate benefica, scantei, spirit viu, curaj, sinceritate, imaginatie, luciditate, simt critic, indrazneala de a sparge tiparele, toate acestea sunt asteptate la Olimpiadele Comunicarii!

by phoebs
No Comments »