Fiecare om are povestea lui. Fiecare om se simte actorul principal, iar viata lui este cel mai bun subiect pentru un film care ar sparge box office-ul.
De multe ori am avut senzatia ca sunt protagonista si ca ce mi se intampla mie e cel mai important. Nimic iesit din comun, toti facem asta. Acum insa, depinde in ce film iti doresti sa joci.

Sunt oamenii aceia carora le place ca filmul lor sa fie anuntat cu: Genul productiei: drama. Isi fac rau singuri, le place sa sufere si cea mai mare parte a timpului si-o petrec intrebandu-se de ce li se intampla lor toate lucrurile rele din lume.

Ii avem si pe cei cu filmul de actiune, care nu pierd nici o clipa si isi traiesc viata la maxim. Sunt activi si in general li se intampla multe.

Multi oameni pun pret pe iubire si vad asta ca element central in viata lor. Normal, as spune. Se pune accent pe trairi interioare, pe sentimentele pe care ceilalti le trezesc in ei si pe ce isi doresc legat de alte persoane.

Initial nu am avut intentia sa scriu despre filme, ci despre povesti. Imi place sa ascult povestile oamenilor. De fiecare data ma fac sa realizez cat de diversa e lumea, cat de diferiti sunt oamenii, cat de multe lucruri sunt posibile, cata putere are un vis.

Imi plac povestile cu happy end, desi stiu ca as fi imediat contrazisa. Cele cu happy end par banale, previzibile. Toata lumea se asteapta ca eroul sa o salveze pe fata cea draguta si sa traiasca fericiti. Ei bine, eu cred ca se poate si in viata reala. Si mai cred ca, de multe ori, oamenilor le e frica sa le fie bine. Prefera sa se gandeasca la tot ce este negativ pentru ca sa fie pregatiti daca ceva ii va lovi. Si .. ghici ce … chiar ii loveste. E un risc sa urci prea sus, ca sa ai de unde cadea. Oamenii care spun ca nu le plac filmele cu happy end mint. Ori se dau interesanti, ori chiar nu mai vor sa creada lucruri care se intampla doar acolo. Eu cred ca exista sfarsituri fericite si in realitate. Destul de rare, dar exista. Iar filmul meu va avea happy end.

by phoebs
15 Comments »

Zilele astea m-am ocupat la Elevate de redactarea unui comunicat de presa in care anuntam noutatile, ce am mai facut pe timpul verii. Se pare ca piata de indoor nu a stat in loc, am avut campanii destule, din domenii foarte diverse: retail, constructii, farmaceutice, imobiliare.

Dupa ce incepusem pe partea de account, mi-am dat seama ca nu ma regasesc atat de mult in jobul asta, si am dat-o pe marketing si PR. Asa ma simt mult mai in largul meu.

Ei, asta e ce a iesit

(am ales un site la intamplare, a aparut in mai multe locuri)

IQads

sau, putin interpretat,

Daily Business

by phoebs
2 Comments »

Iar m-a lovit ceva si tre` sa spun.

Discut des cu oameni, diferiti, mai mult sau mai putin de mine, iar eu simt intotdeaua o presiune, cat de mica, legat de raspunsuri potrivite. Cumva, in adancul mintii mele, in spatele tuturor gandurilor, este ideea asta oarecum fixa si prosteasca, de a da mereu raspunsul potrivit. Nu as sti sa spun de ce: pentru a nu starni reactii prea furtunoase, carora sa nu pot sau sa nu am chef sa le fac fata, sau pentru a obtine acea reactie cumva admirativa si de acord. Asta provine si dintr-un perfectionist mai mult sau mai putin cultivat. Exista oameni carora le place la nebunie sa contrazica alte persoane si fac orice pentru a starni acele dispute si proteste nesfarsite. Asta ar insemna sa fii controversat, sa fii altfel. Si mie imi place gustul asta, il simt acid, intepator si dulce. Si toxic, trebuie adaugat. Nu vreau sa ajung la discutia despre “toti oamenii se dau speciali”.

Revin. Exista dorinta asta de a le da oamenilor ce vor sa auda, de a-i multumi. Chestia asta ar putea deveni stresanta. Ai putea chiar sa uiti de tine. Mi s-a intamplat sa ajung sa ma intreb ce imi doresc eu de fapt sau de la ce am pornit. Poti cadea usor in capcana asta, si e ca un vartej. Te-a luat si… dus esti. Am sentimentul ca m-am trezit din asa ceva, sau cel putin am intredeschis ochii. Curajul de a spune ce vrei si exact ce gandesti e mare lucru. Incercam des sa gasim lucruri care sa ne apropie de ceilalti, nu sa ne indeparteze. Insa, daca ai sta un moment sa te gandesti, daca ai spune tot ce ai in cap, tot ceea ce crezi despre ceva anume, s-ar putea sa ai o mare surpriza. S-ar putea sa se schimbe multe in viata ta, inclusiv oamenii care te inconjoara. Si .. pana la urma .. de ce vrei sa stai cu niste oameni care nu te-ar accepta asa cum esti cu adevarat?

Scuze, am dat-o pe teorie pura. Mereu purtam masti, am mai spus asta. Tot ce putem face e sa ne fortam (daca nu e o chestie naturala) sa nu mai spunem mereu doar ce credem ca vor ceilalti sa auda.

E o senzatie placuta cand realizezi ca nu trebuie sa ai mereu raspunsurile la tine. Mai bine uita-le mereu acasa si creaaza-le pe loc. Pe termen lung iesi mai castigat. Si te simti usor

by phoebs
6 Comments »

Sunt din nou aici, m-am hotarat sa scriu dupa mai mult de o luna. Am avut impulsuri in nenumarate randuri de a scrie aici ceva, orice. Faptul ca treceau zilele, iar blogul asta ramanea la fel ma intrista putin. Insa, de fiecare data, totul ramanea in mintea mea. Intotdeauna ma apuc de scris cand se intampla 2 lucruri: vreau sa scriu despre ceva anume, ceva care trebuie neaparat spus, si gasesc si forma de a-l transpune pe hartie. La pasul 2 ma blocam mereu. Sentimentul ca in capul meu e altfel, e mult mai frumos si mai bine zis nu ma lasa sa termin niciodata.

Apoi, eram departe de tot ce se intampla aici. Visam la mare, la pierdut vremea si uitat pe pereti, la alergat prin nisip si dansat pana-n zori, la privit stele si pus dorinte. Vara parca nu se intampla nimic. Nimic din lucrurile alea banale, cotidiene, cum e in restul anului. Totul intra intr-o letargie totala, afara e cald si iti vine sa fugi, sa nu te mai gaseasca nimeni si sa nu trebuiasca sa dai socoteala nimanui. Nu vrei decat sa iti faci bagajele (mie imi place la nebunie asta, deja ma duce in vacanta), sau, ma rog, poti sari peste etapa asta, si sa te duci intr-un loc unde sa te simti liber. Sau .. mai liber decat te simti in orasul tau aglomerat, plin de praf si de zgomot. Cel mai bine .. undeva unde n-ai mai fost pana acum. Sa explorezi, sa descoperi comori ascunse si sa te joci. Sa uiti de tot ce te face sa ai fata aia incruntata, posomorata si lipsita de viata. Sa te incarci cu energie cat pentru tot anul.

Nu vreau nici macar sa-i aud pe cei care spun ca n-au mai fost in vacanta de ani buni, ca ei lucreaza non stop si le place asa. Ceva mai trist nu se poate.

by phoebs
9 Comments »