Colectionez momente.
Desi nu mai am starea frumoasa pe care o aveam scriind ulltimul post (da, a trecut ceva timp de cand n-am mai scris, si asta din cauza ca nu sunt in stare sa imi sintetizez ideile) o sa continui in acelasi ton.
Cineva mi-a spus ceva ce mi-a ramas in cap, se pare. Sa apreciez momentele pe care le traiesc cu oamenii, si sa nu ma mai gandesc atat de mult la imaginea generala. Asta ar putea ajuta cumva sa nu mai pun etichete. Esti tu un ametit, chiar neserios as spune, dar m-am trezit eu la 1 noaptea cu tine la usa? Daaa…
Se poate ca momentul sa fie mai important decat omul. Da, oamenii fac momentele, desigur. Dar de multe ori, cel mai rau lucru pe care il poti face e sa generalizezi. Chiar daca adunand tot da cu minus, conteaza foarte mult pe ce te concentrezi. Poti sa te focusezi pe anumite lucruri, cele pozitive, cand totul e frumos si bine, si sa te autosugestionezi ca asa e tot timpul. Din contra, poti sa iti concentrezi toata atentia pe lucruri negative si sa te inscrii pe drumul cel urat.
Cand am constientizat ca totul e in capul meu, ca eu decid, pur si simplu, cum vreau sa vad orice lucru din viata mea, m-am simtit cumva usurata. Da, exista lucruri in exterior pe care nu le pot influenta, dar interpretarea lor o fac numai eu. Si pot incepe chiar de acum sa plutesc si sa fiu total nerealista. Povestea pe care mi-o spun mie e singura care conteaza, e singura adevarata. Asta se intampla cu oricine. Toti ne spunem povesti. Multi dintre noi ne mintim. Trebuia sa spun propozitia asta, ca sa o contest apoi. De unde stii tu ca eu ma mint? La ce te raportezi? La adevarul tau?
Oricine poate fi fericit daca stie ce povesti sa-si spuna. Si daca reuseste sa le creada cu adevarat.
