Haotic.
Imi place cuvantul haotic. E cam din aceeasi categorie cu ametit, plutitor, zapacit. Ei, de cand a inceput sa defineasca viata mea, chestia asta s-a schimbat.
M-am trezit pe la 12 cu o mare durere de cap, pe jumatate dezvelita, am dat cu mana peste telefon care a cazut destul de brutal. Mi-a luat ceva sa ma gandesc ce zi e. Cat e ceasul. Unde sunt. Si mi-am dat seama ca nu se mai poate. Incepand cu patul meu (la propriu), peste tot e dezordine. Si ce e mai amuzant, e faptul ca asta se intampla dupa ce, la inceput de an, am hotarat sa ma organizez. Scopuri clare, scrise pe hartie. Am acum o imagine frumoasa in cap: le-am scris, ca sa am de ce sa ma agat, de ce sa leg coarda, si am sarit. Ma rog, inca n-am atins .. pamantul, sau ce o fi jos. Plutesc asa, aiurea. Si viata mea e cam tot ce nu vreau sa fie. Mi se intampla exact ce nu as vrea. Dau exact de tipul de oameni pe care nu ii doresc. Trebuie sa imi scriu pe frunte ca nu vreau aventuri de o seara? Trebuie sa iti trimit un email cu ideile mele despre o relatie normala?
Suna cam pesimist. Nu e vorba de ghinion, de “ce urata e viata mea!” Nuuu.. Ma distreaza doar ca gasesc numai lucruri de care fug.
Haos. Asta e in primul rand in mintea mea. Si m-am hotarat ca nu se mai poate asa. N-am mai planuit nimic in ultimele 2 luni. Le luam pe toate asa. Am facut numai ce am vrut. Am ales mereu ce am avut chef. Petreceri, evenimente, plecari, distractie, somn, baut, ras, dans. Am neglijat absolut orice lucru care mi se parea inutil si plictisitor.
Si acum mi se sparg toate in caaaap! Apropo, tot ma doare capul. De atunci, de dimineata. Vreau ordine. Liniste, si sa am unde ateriza. Sunt obosita. Putem sa nu ne mai jucam?
Zboara doar tu daca vrei. Eu vreau pamant sub picioare.
